Un număr de 20 de locuinţe modulare, pentru sinistraţi, vor ajunge în Vâlcea în zilele următoare, a declarat prefectul judeţului, Dumitru Cornoiu.
"Am solicitat Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat, domnului preşedinte Dan Cornel Baranga, să ne ajute cu 20 de locuinţe modulare în vederea cazării familiilor sinistrate din judeţul nostru, temporar, până la refacerea locuinţelor distruse săptămâna trecută în urma inundaţiilor care ne-au lovit, din păcate, destul de grav", a precizat luni prefectul Dumitru Cornoiu.
Potrivit acestuia, solicitarea făcută de cele două instituţii vâlcene a fost aprobată şi în următoarele zile vor ajunge la Vâlcea 20 de construcţii de lemn modulat, 40 de paturi, 40 de saltele şi 40 de cearşafuri. Acestea vor fi distribuite în zonele Vaideeni, zona Mălaia şi în zona Vlădeşti.
Săptămâna trecută judeţul Vâlcea a fost afectat de precipitaţii abundente, trei zone din judeţ fiind calamitate din cauza râurilor care au înregistrat debite foarte mari - Vaideeni (râul Luncavăţ), Mălaia (râul Lotru) şi Vlădeşti (râul Olăneşti). Peste 400 de persoane au fost evacuate, 1.000 de familii au rămas izolate şi peste 100 de case au fost distruse în urma inundaţiilor.