x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 25 de lei - plimbarea prin Capitală

25 de lei - plimbarea prin Capitală

de Monica Andrei    |    09 Apr 2009   •   00:00

Municipalitatea vrea să înfiinţeze o linie de transport turistic pentru promovarea şi transformarea Bucureştiului într-un obiectiv turistic. Linia va funcţiona zilnic, între orele 9:00 şi 20:00, cu patru autobuze Mercedes Citaro, care vor circula la un interval de succedare de aproximativ 25 minute.



Traseul va fi de la Piaţa Presei Libere, Bulevardul Mărăşti, Strada Alexandru Constantinescu, Şoseaua Kiseleff, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Splaiul Independenţei, bulevardele Schitul Măgureanu, Regina Elisabeta, Mihail Kogălniceanu, Eroii Sanitari, Gheorghe Marinescu, Şoseaua Cotroceni, Strada Constantin Noica, Calea Plevnei, Strada Vasile Pârvan, Bulevardul B.P. Haşdeu, Izvor, Calea 13 Septembrie, Piaţa Arsenalului, Bulevardul Libertăţii, Unirii, Piaţa Unirii cu întoarcere prin I.C. Brătianu, Carol I, Piaţa Pache Protopopescu, Ferdinand, Piaţa Foişorul de Foc, Strada Traian, Bulevardul Dacia, Piaţa Romană, Lascăr Catargiu, Piaţa Victoriei, Bulevardul Aviatorilor, Piaţa Charles de Gaulle, Constantin Prezan, Piaţa Arcul de Triumf, Kiseleff, Piaţa Presei Libere. Tariful călătoriei va fi de 25 lei pentru adulţi şi de 10 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 7 şi 14 ani, biletele fiind valabile 24 de ore. Pentru copiii în vârstă de până la şapte ani, călătoria va fi gratuită. Proiectul de hotărâre este supus dezbaterii publice până în 22 aprilie, ulterior urmând să fie supus aprobării consilierilor municipali.

×
Subiecte în articol: observator piata