x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Coloane de kilometri pe Autostrada A1, Sibiu – Râmnicu Vâlcea

Coloane de kilometri pe Autostrada A1, Sibiu – Râmnicu Vâlcea

de Redacția Jurnalul    |    23 Iun 2023   •   18:15
Coloane de kilometri pe Autostrada A1, Sibiu – Râmnicu Vâlcea

Pe autostrada A1 Sibiu – Deva, la kilometrul 225, la intersecția cu DN 7, în localitatea Boița, județul Sibiu se înregistrează valori ridicate de trafic, fiind formată o coloană de un kilometru și jumătate pe sensul Sibiu – Râmnicu Vâlcea, anunță Infotrafic.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A1 Sibiu – Deva, la kilometrul 225, la intersecția cu DN 7, în localitatea Boița, județul Sibiu se înregistrează valori ridicate de trafic, fiind formată o coloană de un kilometru și jumătate pe sensul Sibiu – Râmnicu Vâlcea.

Totodată, la kilometrul 238, pe sensul de ieșire către localitatea Cisnădie, s-a format o coloană de peste 2 kilometri.

De asemenea, pe DN 7 Vâlcea – Sibiu, se circulă în condiții de aglomerație în zona lucrărilor de pe tronsonul kilometric 246+500 metri și 251+025 metri, fiind formate coloane de autovehicule în localitatea Boița pe sensul de coborâre și în localitatea Lazaret pe direcția de urcare.

„Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi pe traseu pentru fluidizarea circulaţiei și să evite să se angajeze în efectuarea unor manevre riscante, cum sunt depăşirile coloanelor de autovehicule sau întoarcerile pe segmente de drum unde această manevră este interzisă și să își păstreze calmul la volan”, potrivit comunicatului de presă.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: autostrada a1 aglomerație