x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator UPDATE Accident cumplit în Bulgaria: Trei români au murit

UPDATE Accident cumplit în Bulgaria: Trei români au murit

06 Aug 2022   •   11:44
UPDATE Accident cumplit în Bulgaria: Trei români au murit
Sursa foto: Sursa: Antena3

Trei români au murit pe loc, iar alţi cinci au fost grav răniţi, noaptea trecută, într-un accident cumplit de autocar care a avut loc în Bulgaria.

UPDATE 7:

Cel de al cincilea pacient, victimă a accidentului de autocar din Bulgaria, a ajuns în București.

Astfel, misiunea aeromedicală realizată de către Inspectoratul General de Aviație al MAI, care a constat în transferul a 5 pacienți români de la unitatea spitalicească din Bulgaria la Spitalul Clinic de Urgență București- Floreasca, s-a încheiat.

Pe tot parcursul celor 5 zboruri, pacienții au fost asistați medical de către echipaje medicale din cadrul UPU SMURD București, Craiova, Constanța și Galați.

UPDATE 6:

Persoanele rănite în accidentul din Bulgaria sunt stabile, sunt conștiente, sunt echilibrate termodinamic, au fost evaluate și sunt în curs de a fi investigate amănunțit, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătății Cătălin Vișean.

Persoanele și-au exprimat dorința de a nu li se face public diagnosticul, a precizat oficialul.

Trei persoane, cu vârste cuprinse între 34 și 54 de ani au fost transportate în țară cu elicopterul, urmând ca alte două să ajungă.

”Toate victimele sunt conștiente, sunt stabile, sunt cooperante”, a spus secretarul de stat.

Un autocar înmatriculat în România, la bordul caruia se aflau 25 de pasageri a fost implicat sâmbătă dimineața intr-un accident rutier în Bulgaria. Patru persoane, din care trei români, au murit.

La nivelul Ministerului Sănătății s-a constituit o echipă operativă. Victimele au fost aduse la Spitalul Clinic de Urgență București - Floreasca.

UPDATE 5: 

În urma discuțiilor avute cu autoritățile bulgare, respectiv, informările primite de la consulul României în Bulgaria, din cei patru pasageri decedați, trei sunt de naționalitate română, iar unul de cetățenie turcă, anunță DSU.

Instituția spune că verificările continuă, misiunea fiind în dinamică.

Până la acest moment, trei pacienți români au ajuns la Spitalul Clinic de Urgență București- Floreasca cu aeronave SMURD, aflate în dotarea IGAV. Pe tot parcursul zborului, pacienții au fost asistați medical de către echipaje medicale din cadrul UPU SMURD București, Craiova și Constanța.

UPDATE 4:

La nivelul Ministerului Sănătății s-a constituit o echipă operativă care este gata să acorde suportul necesar victimelor accidentului de autocar din Bulgaria, anunță instituția.

Într-un comunicat, ministerul anunță că personalul medical de la Spitalul Clinic de Urgență București - Floreasca așteaptă pacienții români răniți în accident.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătății responsabil cu asistența medicală Cătălin Vișean se află la spital pentru a oferi sprijinul de care este nevoie.

Pacientul care se află în stare mai gravă a ajuns la spital și urmează să sosească și următorii răniți.

Primii doi pacienți dintre cei cinci români răniți în accidentul din Bulgaria au ajuns în țară. Alți trei pacienți vor fi transportați cu elicopterele SMURD în cursul acestei seri.

UPDATE 3:

Primul pacient dintre cei cinci români răniți în accidentul din Bulgaria a ajuns în țară la spitalul Floreasca, spune ministrul de Interne, Lucian Bode. Ceilalți patru pacienți vor fi transportați cu elicopterele SMURD în cursul acestei seri.

Lucian Bode a declarat că mobilizarea autoritătilor române în gestionarea accidentului din Bulgaria, în care patru români au murit și cinci au fost răniți „a fost una eficientă și profesionistă”.

„Din păcate, în urma acestui tragic accident din Bulgaria în care a fost implicat un autocar cu cetățeni români, s-au pierdut vieți. Transmit sincere condoleanțe și putere să treacă peste această cumplită încercare familiilor și prietenilor compatrioților noștri care au pierdut pe cineva drag și apropiat. Le doresc răniților însănătoșire grabnică! Multumesc echipelor medicale și celorlalte autorități din România și din Bulgaria care s-au mobilizat urgent și au găsit soluții pentru a-i ajuta pe toți cei care aveau nevoie. În astfel de momente conteaza enorm solidaritatea și un sistem de urgență funcțional”, a spus Bode.

UPDATE 2: 

Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj după accidentul în care patru români au murit în Bulgaria, spunând că este alături de familiile îndoliate, dar și alături de răniții care vor fi preluați și aduși acasă, pentru îngrijiri medicale.

„M-a întristat profund vestea că mai mulți cetățeni români și-au pierdut viața, iar alții au fost răniți în tragicul accident rutier care a avut loc azi noapte, în Bulgaria. Sunt alături de familiile îndoliate, le transmit condoleanțe și întreaga mea compasiune”, a transmis, sâmbătă, premierul Nicolae Ciucă.

Ciucă a spus s-a intervenit de urgență, la nivelul Guvernului, pentru a-i ajuta pe românii răniți și pentru a le asigura cea mai bună îngrijire medicală.

Un elicopter SMURD și o echipă medicală de la Spitalului Clinic de Urgență București - Floreasca se afla în Bulgaria și evaluează permanent și planifică preluarea în România a celor răniți.

„Alte elicoptere SMURD sunt în drum spre Bulgaria pentru a-i aduce acasă pe românii noștri. Instituțiile statului sunt pregătite să ofere sprijin cetățenilor săi, indiferent unde s-ar afla, și să le asigure o cât mai bună îngrijire. Le doresc sănătate multă românilor răniți în tragicul accident si să se recupereze cât mai rapid!”, a mai spus premierul Nicolae Ciucă.

UPDATE 1: 

Cinci pacienți români, răniți în accidentul din Bulgaria, vor fi aduși în țară cu elicoptere SMURD, a anunțat Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).

Potrivit DSU, în urma evaluării medicale realizate de către echipa medicală din România la unitatea spitalicească din Bulgaria s-a decis transferul a cinci pacienți români la Spitalul Clinic de Urgență București - Floreasca.

La spitalul din București se vor continua îngrijirile medicale ale acestor pacienți.

Transferul pacienților români se va realiza cu elicoptere SMURD aflate în dotarea Inspectoratului General de Aviație.

Un elicopter s-a deplasat în Bulgaria cu echipa medicală din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București - Floreasca iar alte 3 elicoptere sunt pregătite pentru a fi trimise în Bulgaria, pentru preluarea pacienților români.

ȘTIRE INIȚIALĂ: 

Accidentul s-a produs în jurul orei 01.30, pe drumul dintre Ruse şi Veliko Tarnovo, între localităţile Kutsina şi Polikraishte.

În autocarul înmatriculat în România se aflau 25 de pasageri, dintre care șapte cetățeni turci, iar restul români.

La un moment dat, şoferul autocarului a pierdut controlul direcţiei, a spulberat un autoturism înmatriculat în Germania, care staționa pe banda de urgență, a ieşit apoi de pe şosea, a smuls din rădăcini un copac şi s-a oprit după aproximativ 250 de metri.

Chiar înainte de impact, trei oameni s-au dat jos din autoturism, lucru care le-a salvat viaţa. Maşina lor a fost efectiv strivită de autocarul românesc scăpat de sub control.

Impactul cu copacul a distrus partea stângă a autocarului, iar patru români au murit pe loc. Alţi nouă au fost striviţi de fierul contorsionat al autocarului şi au fost scoşi după intervenţia echipajelor de descarcerare.

Cei nouă români, grav răniţi, scoşi de pompieri din autocarul distrus au fost transportaţi de urgenţă la spitalul regional din Veliko Tarnovo.

Potrivit presei bulgare, cel mai probabil, cauza accidentului a fost viteza excesivă şi faptul că şoferul autocarului românesc ar fi putut adormi la volan.

Poliţiştii bulgari au deschis o anchetă şi continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs tragedia. 

„La nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență s-a decis trimiterea unui elicopter SMURD, de la Punctul de Operare Aeromedicală București care s-a deplasat în Bulgaria cu o echipă medicală din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București - Floreasca în vederea evaluării și planificării unei eventuale preluări și transport de pacienți către România. Totodată, în funcție de evoluția situației, alte 3 elicoptere sunt pregătite pentru a fi trimise în Bulgaria, în scopul evacuării pacienților români. De asemenea, consulul României in Bulgaria se află la unitatea spitalicească unde sunt internați pacienții români”, transmite Departamentul pentru Situații de Urgență, citat de Mediafax.

În acest moment, echipa medicală din România evaluează din punct de vedere medical starea pacienților, alături de echipa medicală bulgară. De asemenea, consulul României in Bulgaria se află la unitatea spitalicească unde sunt internați pacienții români.

Ministerul Afacerilor Externe a pus la dispoziţie un număr de asistenţă

"Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Sofia a fost notificată pe telefonul de urgență de către un cetățean român cu privire la un accident rutier produs în data de 6 august 2022, în jurul orei 5:30, în zona Veliko Tarnovo, și în care a fost implicat un autocar înmatriculat în România. 

Potrivit informațiilor preliminare obţinute de reprezentanții ambasadei, în urma acestui accident, patru persoane au decedat și nouă au fost rănite. Ancheta autorităților bulgare cu privire la acest accident este în desfășurare.

O echipa consulară mobilă din cadrul misiunii diplomatice s-a deplasat la locul accidentului pentru acordarea de asistență consulară, conform competențelor legale și în funcție de solicitări.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Sofia: +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758", se arată într-un comunicat al MAE.

 

Surse: Antena3 și Mediafax

×
Subiecte în articol: accident romani