Românii au fost cu ochii pe luptele aprige dinainte de șaisprezecimi, astfel că Olanda – Suedia și Germania- Coasta de Fildeș, dar și partidele disputate ziua anterioară, Scoţia - Maroc (grupa C, rezultat 1-0), dar și Brazilia - Haiti (grupa C, rezultat 3-0) și Turcia – Paraguay, pentru care datele de audienţă au fost furnizate astăzi s-au impus ca lider detaşat de audiență. Campionatul Mondial continuă astăzi lupta pentru calificarea în şaisprezecimile turneului final, ȋn exclusivitate pe Antena 1 și AntenaPLAY. De altfel, ieri Antena 1 a condus topul audienţelor, atât în Prime Time, cât şi la nivelul întregii zile.
Astfel, partida disputată în intervalul 19.51 – 21.58, Olanda - Suedia, din grupa F, rezultat 5-1, a fost prima opțiune de vizionare a telespectatorilor, cu o cotă de piață de 24.1% și un rating mediu de 4.4 puncte, urmată de Pro Tv cu 18.2% cota de piaţă și 3.3 puncte de rating, date ȋnregistrate la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse ȋntre 21 și 54 de ani. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului urban, unde programul a ȋnregistrat 22.5% cotă de piaţă și 6.1 puncte de rating, fiind urmat de Pro TV cu 14.2% cota de piaţă și 3.9 puncte de rating, dar și la nivelul ȋntregii ţări, unde Antena 1 a ȋnregistrat 19.2% cotă de piaţă și 5 puncte de rating, urmată de Pro TV cu 14.9% cota de piaţă și 3.8 puncte de rating. În minutul de aur, 21.56, peste 1.3 milioane de telespectatori urmăreau partida de la Antena 1.
Și confruntarea grupei E, Germania – Coasta de Fildeș, rezultat 2-1, a fost prima opțiune de vizionare a telespectatorilor, cu o cotă de piață de 34.8% și 6.3 puncte de rating, urmată de Pro Tv cu 18.7% cotă de piaţă și 3.4 puncte de rating, date ȋnregistrate la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse ȋntre 21 și 54 de ani. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului urban, unde programul a ȋnregistrat 28.7% cotă de piaţă și 6 puncte de rating, fiind urmat de Pro TV cu 13.7% cota de piaţă și 2.8 puncte de rating, dar și la nivelul ȋntregii ţări, unde Antena 1 a ȋnregistrat 23.3% cotă de piaţă și 4.8 puncte de rating, urmată de Pro TV cu 15.7% cota de piaţă și 3.3 puncte de rating. În minutul de aur, 23.47, peste 1 milion de telespectatori urmăreau partida de la Antena 1.
De altfel, Antena 1 a condus clasamentul audienţelor și la nivelul ȋntregii zile, cu 2.4 puncte de rating și 23.1% cota de piaţă, dar și pe ȋntreg intervalul de Prime Time (19.00 – 00.00) cu 4.4 puncte de rating și 23.9% cotă de piață.
Şi partidele disputate ziua anterioară, Scoţia - Maroc (grupa C, rezultat 1-0), dar și Brazilia - Haiti (grupa C, rezultat 3-0) și Turcia – Paraguay (grupa D, rezultat 0-1) au condus clasamentul audienţelor pe toate categoriile de public, ȋnregistrând 33.4% cotă de piaţă, respectiv 43.8% cotă de piaţă și 38.5% cotă de piață la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse ȋntre 21 și 54 de ani. Ierarhia se păstrează și aici și la nivelul celorlalte categorii importante de public.
Victorie dramatică, adusă de Undav în prelungiri, ȋn confruntarea Germania – Coasta de Fildeş, rezultat 2-1. Naţionala lui Julian Nagelsmann şi-a asigurat prezenţa în şaisprezecimile Campionatului Mondial, având şase puncte, după două meciuri disputate. Deniz Undav a fost eroul Germaniei în duelul cu Coasta de Fildeş, disputat la Toronto. Mijlocaşul a reuşit să marcheze o dublă, marcând golul victoriei în prelungiri, în minutul 90+4.
Olanda a făcut un pas important către calificarea în șaisprezecimile Cupei Mondiale, după succesul clar, scor 5-1, în duelul cu naționala Suediei, în a doua etapă din Grupa F. Selecționata pregătită de Ronald Koeman a doborât un record istoric pe cea mai înaltă „scenă” a fotbalului, surclasând Brazilia legendarului Pelé. După ce a remizat în prima etapă a grupelor cu Japonia, naționala Olandei a făcut spectacol în disputa contra Suediei, reușind să se impună cu scorul de 5-1 în duelul din Grupa F. Cu acest succes, ”Portocala Mecanică” a ajuns la 14 partide consecutive fără eșec la Campionatul Mondial, depășind recordul istoric deținut de Brazilia lui Pepe. Ultimul meci pierdut de Olanda la Cupa Mondială datează de la turneul final din 2010, mai exact de la acel eșec împotriva Spaniei, din ultimul act al competiției.
Astăzi, de la ora 03.00, confruntarea Ecuador - Curaçao, rezultat 0-0, a oferit un meci spectaculos la Kansas și ȋn direct pe Antena 1 și live ȋn AntenaPLAY. Ambele naţionale au ratat numeroase ocazii uriaşe. Ecuador a fost aproape de deschiderea de scor încă din minutul trei, Valencia ratând incredibil. În repriza secundă, ambele naţionale au irosit oportunităţi imense, Curaçao fiind aproape să dea lovitura în minutul 60, la o triplă ocazie. În ultima etapă a Grupei, Ecuardo se va duela cu Germania, naţională deja calificată în şaisprezecimi, iar Curacao cu cei din Coasta de Fildeş.
Programul zilei a 11-a de la Campionatul Mondial:
- Spania – Arabia Saudită, ora 19:00 (Antena 1, AntenaPLAY)
- Belgia – Iran, ora 22:00 (Antena 1, AntenaPLAY)
- Uruguay – Capul Verde, ora 01:00 (Antena 1, AntenaPLAY)
- Noua Zeelandă – Egipt, ora 04:00 (Antena 1, AntenaPLAY)


