x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Accident cu trei mașini pe centura municipiului Drobeta-Turnu Severin

Accident cu trei mașini pe centura municipiului Drobeta-Turnu Severin

de Redacția Jurnalul    |    16 Mai 2024   •   09:42
Accident cu trei mașini pe centura municipiului Drobeta-Turnu Severin

Un accident cu trei mașini s-a produs joi dimineață pe centura municipiului Drobeta-Turnu Severin. Trei persoane au fost rănite. Circulația mașinilor este complet blocată.

Accidentul a avut loc pe E 70 - centura municipiului Drobeta-Turnu Severin, în județul Mehedinți.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că au fost implicate trei autoturisme.

În urma impactului sunt trei victime, aflate în evaluare medicală, mai anunță Infotrafic.

Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind în creștere, au precizat autoritățile.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident Drobeta-Turnu Severin