x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adevărul: 50% scădere într-un an, preţ aproape dublu

Adevărul: 50% scădere într-un an, preţ aproape dublu

18 Feb 2011   •   18:55

Conform datelor furnizate de paginademedia.ro, care a publicat un studiu de caz al vânzărilor publicaţiilor Adevărul Holding, la sfîrşitul lui 2010 Adevărul vindea cu 50% mai puţine ziare decât la începutul anului, preţul său fiind aproape dublu.

Potrivit cifrelor paginademedia.ro, ziarul Adevărul începea 2010 cu aproape 130.000 de exemplare vândute în medie pe ediţie. În decembrie 2010, nivelul mediu pe ediţie al vânzărilor a scăzut la 64.000 de exemplare. Pentru luna ianuarie 2011, conform datelor paginademedia.ro, vânzările continuă să urmeze un trend descendent - sub 40.000 de exemplare, cu aproape 100.000 mai puţin decât în urmă cu un an.

Scăderea se resimte şi la nivelul numărului de abonamente contractate de Adevărul - de la 22.000 în ianuarie 2010, sub 10.000 în decembrie.

Scăderea volumului de vânzări se resimte şi la nivelul ediţiilor Adevărul cu carte, potrivit informaţiilor furnizate de paginademedia.ro, acestea suferind o diminuare de la un plafon de 230.000 de exemplare în ianuarie 2010 la 65.000 de exemplare în decembrie. Pentru ianuarie 2011 estimările prevăd continuarea pantei descendente, cifra previzionată fiind de 55.000 de exemplare vândute.

Totodată, scăderea vânzărilor Adevărul în 2010, şi implicit a veniturilor obţinute, a fost compensată prin operarea de creşteri consistente de preţ, acesta aproape dublându-se pe parcursul anului trecut - de la 1,19 lei în luna ianuarie, la 2,2 lei în septembrie.

mai multe informaţii pe paginademedia.ro

×
Subiecte în articol: mass-media