x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adevarul despre pâinea neagră din magazine

Adevarul despre pâinea neagră din magazine

12 Mar 2018   •   22:03
Adevarul despre pâinea neagră din magazine

O dietă sănătoasă nu se ţine cu pâine integrală! Motivul? Ingredientul principal este, surprinzător, tot făină albă. De franzela clasică nu diferă prea mult nici pâinea neagră sau cea de secară. O privire atentă, aruncată pe etichetă, ne arată în compoziţie coloranţi şi chiar zahăr.

 

Aceasta este pâinea din făină integrală. În brutării, încă se mai prepară după reţeta tradiţională. În magazine, reţeta este cu totul alta. Dovadă stă eticheta.

Adică mâncăm tot pâine albă, dar deghizată într-una bună pentru sănătate. Pe cât de lungă e lista de ingrediente, pe atât de puţini sunt nutrienţii.

Pe cât pâinea e mai colorată, pe atât e mai scumpă. Un pachet de pâine albă costă, la raft, în jur de doi lei, în timp ce o pâine integrală poate să coste chiar şi de trei ori mai mult. Nutriţioniştii spun, însă, că diferenţa de bani nu este justificată având în vedere că ingredientul principal din pâinea integrală este tot făina albă de grâu.

O pâine aşa-zis sănătoasă din comerţ conţine doar 27% făină integrală. Restul este tot făină folosită în franzela clasică. Aceeaşi situaţie o întâlnim şi la pâinea neagră. Doar 23% este făină de graham. Iar pâinea de secară conţine doar 10% din acest tip de făină.

Cel mai bine se vinde tot pâinea albă, spun comercianţii. OBSERVATOR

×