x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Câciu: Valabilitatea voucherelor pentru energie, prelungită până în 31 martie 2024

Câciu: Valabilitatea voucherelor pentru energie, prelungită până în 31 martie 2024

de Redacția Jurnalul    |    16 Noi 2023   •   15:15
Câciu: Valabilitatea voucherelor pentru energie, prelungită până în 31 martie 2024
Sursa foto: Hepta

Valabilitatea voucherelor pentru energie a fost prelungită până în 31 martie 2024, față de 31 decembrie 2023, cât era inițial, a anunțat joi ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

„Veste bună pentru cei care sunt beneficiari ai voucherelor pentru energie, am prelungit valabilitatea până la 31 martie 2024, așa cum anunțasem, am formalizat această măsură, astfel încât beneficiarii, gospodăriile vulnerabile, să poată să plătească facturile la energie cu aceste vouchere până la 31 martie 2024, termenul inițial era 31 decembrie 2023”, a spus Câciu la finalul ședinței de Guvern.

Acesta a precizat că prelungirea valabității acestor vouchere a fost aprobată în urma unor concultări cu Comisia Europeană.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: adrian caciu vouchere energie