Evaluările disponibile în România nu indică existenţa unei substanţe psihoactive noi, precizează Agenţia Naţională Antidrog (ANA).
"Referitor la apariţia, în România, a aşa numitului 'drog Zombie', Agenţia Naţională Antidrog, în calitatea sa de coordonator naţional al politicilor publice antidrog, face următoarele precizări: evaluările disponibile în România, în acest moment, nu conduc la existenţa unei substanţe psihoactive noi; din comunicările structurilor specializate rezultă că nu a fost identificată prezenţa niciunei substanţe noi psihoactive (SNP)", se arată în comunicat.
Reprezentanţii ANA afirmă că, prin Observatorul Român de Droguri şi Toxicomanii, este în permanent contact cu Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie (EMCDDA), fiind parte a sistemului european de avertizare rapidă (EWS), care are rolul de a colecta, analiza şi de a schimba rapid informaţii privind drogurile sintetice noi, imediat ce acestea apar pe scena europeană a drogurilor.
"EWS se află sub auspiciile OEDT, prin intermediul reţelei REITOX, şi funcţionează în strânsă cooperare cu EUROPOL, care îi oferă informaţii relevante privind activitatea poliţiei, prin intermediul reţelei sale de unităţi naţionale. Până în momentul de faţă nu au fost sesizate apariţii de noi substanţe în această regiune a Europei de natură să producă efectele semnalate de curând în presa din România", menţionează ANA.
Conform Raportului European privind situaţia drogurilor 2018, numărul total anual de substanţe noi care apar pe piaţă este în scădere faţă de anii de vârf (2014 şi 2015), dar disponibilitatea numărului total de noi substanţe psihoactive rămâne ridicată. La sfârşitul anului 2017, EMCDDA monitoriza peste 670 de noi substanţe psihoactive (comparativ cu aproximativ 350 în anul 2013), substanţe conţinând inclusiv canabinoizi sintetici noi şi/sau opioide sintetice noi cu potenţă mare (în special derivaţi de fentanil), se arată în comunicat.
ANA menţionează că implementează anual proiecte şi campanii de informare, sensibilizare şi conştientizare a populaţiei generale şi şcolare în legătură cu riscurile consumului de droguri, inclusiv de noi substanţe psihoactive. Complementar, ANA, prin cele 47 centre de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, dezvoltă servicii integrate de asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri, servicii cu largă adresabilitate comunitară şi adecvate nevoilor emergente.
De asemenea, ANA atrage atenţia asupra pericolului consumului de substanţe interzise şi le recomandă adolescenţilor să îşi aleagă cu grijă grupul de prieteni şi să îl schimbe în cazul în care aceştia exercită o presiune negativă asupra lor; să îşi petreacă timpul liber prin activităţi sănătoase şi adecvate vârstei; să evite persoanele care oferă, chiar şi gratuit, substanţe necunoscute, spunând că sunt legale şi nu produc efecte negative asupra organismului.
ANA le recomandă părinţilor să îşi asculte copiii; să aloce, zilnic, timp şi atenţie copilului; să stabilească reguli clare de comportament şi consecinţe rezonabile pentru încălcarea lor. AGERPRES