x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bucureștenii își vând cel mai rapid locuințele. Timpul de așteptare este, în medie, de 49 de zile

Bucureștenii își vând cel mai rapid locuințele. Timpul de așteptare este, în medie, de 49 de zile

de Redacția Jurnalul    |    12 Noi 2024   •   21:00
Bucureștenii își vând cel mai rapid locuințele. Timpul de așteptare este, în medie, de 49 de zile

Bucureștenii își vând cel mai rapid locuințele, timpul mediu de așteptare fiind de 49 de zile. Ei sunt urmați de brașoveni, în timp ce polul opus se găsesc timișorenii, care așteaptă în medie 65 de zile ca să găsească cumpărători pentru imobilele scoase la vânzare.

Potrivit unui studiu imobiliare.ro, apartamentele se vând mai repede odată cu apropierea finalului de an față de începutul lui 2024.

„Semnele de stabilitate, în special scăderea indicelui inflației şi stabilizarea dobânzilor, au dat un imbold cumpărătorilor, astfel încât nu doar că avem un interes major pentru piața rezidențială, ci vorbim de o cerere foarte activă. Timpul de căutare scade. În condițiile unei oferte limitate, avem o presiune pe preț. Totuşi, în continuare ne aflăm într-o perioadă propice pentru achiziții. Atât în Bucureşti, cât şi în majoritatea centrelor urbane locuințele rămân accesibile”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing al companiei.

Dacă atunci când vine vorba despre prețurile solicitate de proprietari, Bucureștiul nu este nici pe departe primul în clasamentul național, în privința numărului de locuințe disponibile, dar și din perspectiva rapidității cu care sunt găsiți cumpărătorii, acesta este campionul imbatabil al pieței imobiliare.

Proprietarii și dezvoltatorii au avut nevoie, în medie, de doar 49 de zile pentru a identifica acei cumpărători potriviți pentru apartamentele scoase la vânzare. Acesta este cel mai scurt interval de timp înregistrat în principalele centre regionale din țară.

Mai mult, perioada medie în piață aferentă apartamentelor din Capitală a scăzut ușor față de cea înregistrată la începutul acestui an. În primele trei luni, proprietarii aveau nevoie de 51 de zile pentru identificarea cumpărătorilor.

Proprietarii din București sunt, totodată, mai dispuși să negocieze prețul față de cei din alte orașe mari. Marja de negociere, care reprezintă diferența dintre ultimul preț de listare și prețul declarat de tranzacționare, a fost în trimestrul III de 4%.

Pe piața din Brașov cererea se menține la un nivel ridicat, fiind susținută inclusiv de micii investitori care fac achiziții cu scopul închirierii ulterioare a locuințelor în regim hotelier, iar prețurile cresc în ritm alert, cu 17% într-un an. Numărul tot mai mic de proprietăți disponibile îi determină pe cumpărători să ia decizii rapide. Astfel, pe plan local se înregistrează a doua cea mai scurtă perioadă medie în piață, de 51 de zile.

Apartamentele se vând mult mai repede decât în primele luni din 2024. Atunci, perioada medie petrecută de acestea în piață, deci durata de timp dintre momentul listării și cel al retragerii din portal, a fost de 61 de zile.

Marja de negociere s-a menținut, în schimb, în mare parte constantă și a rămas cea mai mică înregistrată în cele șase centre regionale din țară monitorizate, fiind de doar 2,5%.

Proprietarii și dezvoltatorii din Iași au nevoie, în medie, de 60 de zile pentru a găsi cumpărători pentru apartamentele scoase la vânzare, în scădere față de începutul lui 2024. Atunci, aceștia aveau nevoie de două săptămâni în plus pentru a-și vinde apartamentele.

Prețurile sunt negociate mai mult decât în primele luni ale acestui an. Marja de negociere a crescut de la 2,4% la 3,1%.

Apartamentele din Cluj-Napoca petreceau, la începutul acestui an, cel mai mult timp în piață. Proprietarii și dezvoltatorii aveau nevoie de aproape trei luni pentru identificarea cumpărătorilor. Pe parcursul trimestrului trecut, pe plan local s-a înregistrat cea mai puternică scădere a perioadei medii de vânzare, mai exact cu 28 de zile.

Astfel, cumpărătorii au ajuns să fie identificați, în medie, în 61 de zile. Marja de negociere a crescut ușor față de începutul lui 2024 și a ajuns să fie aproape similară cu cea din Capitală, mai exact de 3,9%.

Prețurile se mențin, însă, la cel mai înalt nivel. Pentru apartamentele scoase la vânzare se solicită, în medie, suma de 2.780 euro/mp util, cu 11% mai mult decât acum un an. Prețul practicat este, astfel, cu 67% mai mare decât cel de pe piața bucureșteană și cu 45% peste cel din Brașov.

Perioada medie pentru identificarea cumpărătorilor a scăzut semnificativ în Constanța în trimestrul III față de începutul lui 2024. Dacă în primele trei luni ale acestui an aceștia aveau nevoie, în medie, de 85 de zile pentru a vinde un apartament, în intervalul iulie-septembrie durata de timp petrecută de apartamente în piață a fost de 64 de zile.

Marja de negociere practicată pe piața rezidențială de la malul Mării Negre a scăzut de la 4,2% în trimestrul I la 3,6% în trimestrul III.

În Timișoara, perioada medie petrecută de apartamente în piață a crescut în Timișoara față de începutul acestui an cu circa două săptămâni și a ajuns la 65 de zile.

Acest lucru poate fi o consecință a faptului că pe plan local au fost anunțate în ultimele luni proiecte rezidențiale noi, iar potențialii cumpărători încă analizează și compară propunerile dezvoltatorilor înainte de a lua o decizie finală.

Marja de negociere înregistrată în Timișoara, de 4,4%, este cea mai mare din principalele centre regionale din România. La începutul acestui an aceasta era de 3,5%.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: imobiliare locuinţe bucuresteni