Coloane de mașini s-au format duminică pe o porțiune a autostrăzii A2 București-Constanța din județul Ilfov. De vină sunt un accident și turiștii care revin de pe litoral.
Centrul Infotrafic anunță că pe sensul către Capitală al autostrăzii A2 București-Constanța, la kilometrul 13, în zona localității Cernica, județul Ilfov, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule.
Potrivit primelor date, două persoane primesc îngrijiri medicale la fața locului. Traficul rutier se desfășoară cu greutate pe a doua bandă, fiind formată coloană de autoturisme până la kilometrul 15.
De asemenea, duminică după amiază, este aglomerație pe tronsonul dinspre litoral către București.
De aceea, șoferii sunt sfătuiți să folosească variante alternative: DN 2A Constanța – Hârșova – Slobozia - Urziceni – DN 2 – București, A2 – Fetești sau Drajna - DN 3A – Lehliu-Gară - DN 3 – Fundulea – București și DN 3 Constanța – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călărași – DN 21 Călărași – Drajna - A2 Drajna – București (sau, din municipiul Călărași - DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – București).
(sursa: Mediafax)