x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ai supărat Rusia? Ți-o va plăti în ruble

Ai supărat Rusia? Ți-o va plăti în ruble

08 Mar 2022   •   07:40
Ai supărat Rusia? Ți-o va plăti în ruble

Guvernul rus a aprobat o listă a statelor care comit „acțiuni neprietenoase”. Potrivit unui ordin, „cetățenii și companiile ruse, statul însuși, regiunile și municipalitățile sale care au obligații valutare față de creditorii străini din lista țărilor neprietenoase le vor putea plăti în ruble”.

 

Conform Guvernului de la Moscova, ordinul a fost întocmit în cadrul Decretului Președintelui din 5 martie 2022 „cu privire la procedura provizorie de îndeplinire a obligațiilor față de anumiți creditori străini”.

Astfel, „debitorul poate cere unei bănci ruse să creeze un cont special de ruble „C” în numele unui creditor străin și să transfere plăți către acesta în echivalent în ruble la cursul de schimb al Băncii Centrale la data plății. Noua procedură temporară se aplică plăților care depășesc 10 milioane de ruble pe lună sau o sumă similară în valută”, conform comunicării guvernului rus.

Tranzacțiile și operațiunile companiilor rusești cu cetățeni și firme din țări neprietenoase cu Rusia vor fi aprobate de comisia guvernamentală pentru controlul investițiilor străine. Rezoluția de stabilire a acestei proceduri a fost semnată de prim-ministrul Mihail Mișhustin.

Firmele străine, băgate în malaxorul birocratic

Potrivit documentului, o companie rezidentă din Rusia sau o firmă străină din țări neprietenoase trebuie să solicite permisiunea de a tranzacționa.

„Aceasta trebuie să conțină informații cuprinzătoare despre solicitant, inclusiv un document despre beneficiarii efectivi ai companiei. Pe baza analizei documentelor primite și a naturii viitorului acord, se va lua o decizie de aprobare sau refuz de implementare a acestuia. În același timp, poate fi eliberată permisiunea de a efectua o tranzacție cu desemnarea condițiilor pentru executarea acesteia. Scopul principal al acestei lucrări este de a asigura stabilitatea financiară a țării în fața presiunii sancțiunilor externe”, potrivit unor reguli ale guvernului rus.

Lista neagră a Rusiei:

Australia, Albania, Andorra, Regatul Unit (inclusiv Jersey, Anguilla, Insulele Virgine Britanice, Gibraltar), statele membre ale Uniunii Europene, Islanda, Canada, Liechtenstein, Micronezia, Monaco, Noua Zeelandă, Norvegia, Republica Coreea, San Marino, Macedonia de Nord, Singapore, SUA, Taiwan, Ucraina, Muntenegru, Elveția, Japonia

×