x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alte 95.940 de doze de vaccin Pfizer - BioNTech au ajuns în România

Alte 95.940 de doze de vaccin Pfizer - BioNTech au ajuns în România

26 Ian 2021   •   11:36
Alte 95.940 de doze de vaccin Pfizer - BioNTech au ajuns în România
Sursa foto: Hepta

Alte 95.940 de doze de vaccin produs de Pfizer și BioNTech au sosit marți în România pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara, potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătorare, inclusiv pe cale terestră. Astfel, vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.

Cele 95.940 de doze sunt distribuite după cum urmează:

-  Centrul Regional de Distribuţie Bucureşti: 4.680 doze;

- Centrul Regional de Distribuţie Braşov: 11.700 doze;

- Centrul Regional de Distribuţie Cluj: 12.870 doze;

- Centrul Regional de Distribuţie Constanţa: 14.040 doze;

- Centrul Regional de Distribuţie Craiova: 16.380 doze;

- Centrul Regional de Distribuţie Iaşi: 11.700 doze;

- Centrul Regional de Distribuţie Timişoara: 24.570 doze.

Etapa a doua de vaccinare a debutat în 15 ianuarie, fiind destinată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, persoanelor cu boli cornice, indifferent de vârstă, precum și persoanlului-cheie care desfășoară activități în domenii esențiale.

„În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, ţara noastră primeşte cota corespunzătoare din tranşele de vaccin livrate la nivelul Uniunii Europene. Pe măsură ce noile tranşe ajung în România, aplicaţia de programare se actualizează şi permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaţionale aflate în etapa curentă. În ceea ce priveşte calendarul de livrare a dozelor, compania Pfizer a anunţat revenirea la programul iniţial de livrări către Uniunea Europeană începând cu 25 ianuarie şi va creşte numărul de doze în jurul datei de 15 februarie", a precizat CNCAV.

×
Subiecte în articol: pfizer-biontech vaccin vaccin anti-covid