x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ambarcaţiune cu 33 de imigranţi sirieni, capturată în largul staţiunii Cap Aurora

Ambarcaţiune cu 33 de imigranţi sirieni, capturată în largul staţiunii Cap Aurora

07 Iul 2013   •   12:41
Ambarcaţiune cu 33 de imigranţi sirieni, capturată în largul staţiunii Cap Aurora

Un velier care nu avea niciun pavilion arborat şi la bordul căruia se aflau 33 de migranţi sirieni şi două călăuze turce a fost capturat, sâmbătă, de poliţiştii de frontieră constănţeni în dreptul staţiunii Cap Aurora, printre migranţi fiind şi şapte copii.

Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Coastă, poliţiştii de frontieră din cadrul sistemului integrat de supraveghere a frontierei maritime au observat, sâmbătă dimineaţă, o navă suspectă care se deplasa pe Marea Neagră la aproximativ şapte mile marine travers de staţiunea Cap Aurora. Informaţia a fost transmisă conducerii Grupului de Nave Mangalia, care a trimis în zonă o ambarcaţiune.

În jurul orei 02.48, vasul Grupului de Nave Mangalia a interceptat ambarcaţiunea. Aceasta era un velier de 20 de metri lungime, fără pavilion arborat, la bordul căruia se aflau 35 de persoane care nu vorbeau limba română.

Velierul a fost escortat în zona bazinului portuar al Grupului de Nave Mangalia pentru verificări, oamenii legii stabilind că la bordul acestuia se aflau 20 de bărbaţi, opt femei şi şapte copii, 33 de persoane fiind de cetăţenie siriană şi două cu cetăţenie turcă. Deşi velierul nu avea arborat vreun pavilion, poliţiştii de frontieră au stabilit că acesta naviga sub pavilion turcesc şi plecase în călătorie din Turcia.

Sirienii le-au declarat anchetatorilor că au apelat la cetăţenii turci pentru a-i transporta într-o ţară din spaţiul Schengen.

Cei doi cetăţeni turci s-au ales cu dosare penale pentru trecerea ilegală a frontierei de stat şi racolare, îndrumare şi călăuzire a uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, în timp ce sirienii sunt cercetaţi pentru intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat.

Cercetările în acest caz sunt coordonate de Parchetul Judecătoriei Mangalia.

×