Angajaţii companiei Oltchim vor primi astazi avansul reprezentând 40% din salariul pe luna august. Anunţul a fost făcut de ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Marian Pop.
"Vineri se vor acorda avansurile de 40% din salariile angajaţilor de la Oltchim pentru luna august, o lună în care nu s-a muncit decât până în 23, pentru că din 23 combinatul s-a oprit. În ceea ce priveşte asigurarea capitalului de lucru şi a fluxului de producţie sunt două discuţii - o notificare a Comisiei Europene cu un capital de 10 milioane de euro pe care să-l acordăm de la nivelul guvernului odată cu primirea răspunsului în maximum 30 de zile", a spus Pop, care a precizat că pentru restul de 60% din salariu nu s-a făcut o analiză, dar că se va acorda până la finalul lunii.
"Cealaltă direcţie este cea legată de băncile comerciale şi de beneficiarii produselor de la Oltchim, de clienţii fideli ai Oltchim, care de altfel în momentul de faţă au plătită marfa în avans, cu care se poartă discuţii. Din partea guvernului putem discuta de maxim 10 milioane euro pe baza acordului cu FMI, BM şi CE pentru că toate sumele peste 10 milioane euro înseamnă un termen de şase luni de zile ca răspuns din partea lor. Şi atunci am zis că e o perioadă prea lungă", a explicat oficialul guvernamental, potrivit Agerpres.
În ceea ce priveşte negocierea cu băncile şi cu clienţii Oltchim, este o chestiune care poate duce "pentru normalizarea combinatului undeva la 30-40 de milioane de euro".
"Cei 10 milioane de euro pot fi daţi în maximum 30 de zile odată cu primirea răspunsului de la FMI, CE şi BM. Comisia este înştiinţată, dar în paralel este obligatoriu să obţinem finanţare de la bănci şi clienţi. Oamenii o să îşi ia salariu fără orele suplimentare pentru că unii mai aveau ore suplimentare în momentul în care funcţiona combinatul. În zona aceasta se face o analiză la nivelul conducerii combinatului. Sumele de avans sunt de fapt din încasările restante către Oltchim", a conchis Pop.