x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cel puțin opt persoane au fost înjunghiate în orașul Southport din nordul Angliei

Cel puțin opt persoane au fost înjunghiate în orașul Southport din nordul Angliei

29 Iul 2024   •   17:00
Cel puțin opt persoane au fost înjunghiate în orașul Southport din nordul Angliei

Cel puțin opt persoane au fost înjunghiate luni în orașul Southport din nordul Angliei. Unele dintre victime au fost transferate la un spital pentru copii, au declarat reprezentanții ambulanței citați de CNN.

Poliția din Merseyside a declarat că a primit rapoarte despre o înjunghiere, iar serviciile de urgență au fost chemate la un „incident major” în oraș în jurul orei locale 11:50.

„Există un număr de victime raportate și mai multe detalii vor fi confirmate atunci când va fi posibil. Poliția a reținut un bărbat și a confiscat un cuțit. Acesta a fost dus la o secție de poliție”, a precizat poliția.

„Vă rugăm să evitați zona în timp ce ne ocupăm de acest incident. Nu există o amenințare mai mare la adresa publicului".

Parlamentarul britanic care reprezintă Southport, Patrick Hurley, se declară „profund îngrijorat” de „incident”.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: anglia atac injunghiate