Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul lui Mihai Adrian Ştef, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare în mandatul 2012 - 2016 şi fost vicepreşedinte al CJ, ca urmare a deţinerii simultane de funcţii şi calităţi.
Mihai Adrian Ştef a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare în mandatul 2008-2012, iar din 2012 este preşedintele instituţiei.
Conform ANI, Ştef a deţinut, în mandatul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, şi funcţia de administrator al SC Stef & CO SRL, respectiv din 21 iunie 2008 până în 21 aprilie 2009, precum şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul "Ştef Mihai Adrian Persoană Fizică Autorizată", din 21 iunie 2008 până în 18 iunie 2012.
Totodată, în perioada mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, Mihai Adrian Ştef a deţinut, simultan, şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul "Ştef Mihai Adrian Persoană Fizică Autorizată", în perioada 18 iunie 2012 - 30 mai 2013.
"Astfel, Ştef Mihai Adrian a încălcat dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d şi g) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora funcţia de preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu funcţia de administrator la societăţile comerciale calitatea de comerciant persoană fizică", se arată într-un comunicat al Agenţiei.