„Azi (luni - n.r.) va fi pusă în transparență publică și actul normativ prin care luăm o serie de măsuri pentru a aduce venituri în plus la buget. Anulăm dobânzile și penalitățile celor cu datorii la stat dacă plătesc aceste restanțe până pe 25 noiembrie”, spune, la începutul ședinței de Guvern, Marcel Ciolacu.
El afirmă că proiecul prevede „și o măsură în premieră după Revoluție”.
„Răsplătim și contribuabilii corecți, cu taxele la zi! Astfel, de luna următoare, ei primesc o bonificație de 3%, deci plătesc mai puțin către stat. Consider că este forma cea mai firească prin care arătăm un semn de apreciere pentru toți contribuabilii onești din această țară”, încheie Ciolacu.
(sursa: Mediafax)