x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Anunț OFICIAL de la DIICOT. Alexandra Măceşanu a fost ucisă. Gheorghe Dincă este cercetat pentru omor calificat

Anunț OFICIAL de la DIICOT. Alexandra Măceşanu a fost ucisă. Gheorghe Dincă este cercetat pentru omor calificat

03 Aug 2019   •   12:35
Anunț OFICIAL de la DIICOT. Alexandra Măceşanu a fost ucisă. Gheorghe Dincă este cercetat pentru omor calificat
Sursa foto: colaj Antena 3

DIICOT anunţă, oficial, că în urma analizelor INML a oaselor ridicate de la domiciliul lui Gheorghe Dincă, a rezultat profilul genetic al unei singure persoane, respectiv al Alexandrei Măceşanu.

„Precizăm că, în urma analizelor de laborator ale probelor ridicate, efectuate până în prezent, a rezultat profilul genetic al unei singure persoane, respectiv Măceşanu Alexandra Mihaela, concluzie fundamentată ştiinţific pe compararea acestui profil genetic determinat cu profilul genetic determinat al părinţilor Alexandrei. Concluzia ne-a fost comunicată aseară, 2 august, de către reprezentanţi ai INML, urmând ca astăzi să ne fie transmis şi raportul specialiştilor conţinând aceleaşi date”, informează DIICOT, printr-un comunicat de presă, citat de Antena 3.

„Urmărirea penală continuă cu certitudine, între altele şi pentru infracţiunea de omor calificat”, se mai arată în informarea DIICOT.

×
Subiecte în articol: alexandra măceșanu gheorghe dincă