x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aurelian Bădulescu demisionează din funcția de președinte interimar al Organizației PSD Sector 3

Aurelian Bădulescu demisionează din funcția de președinte interimar al Organizației PSD Sector 3

23 Noi 2020   •   20:37
Aurelian Bădulescu demisionează din funcția de președinte interimar al Organizației PSD Sector 3
Sursa foto: antena3

Fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, anunță că demisionează din funcția de președinte interimar al Organizației PSD Sector 3, după ce a postat pe Facebook o o imagine trucată cu șeful statului purtând mustață de Hitler: „Am acționat impulsiv și mânat de furie”.

„În mai puțin de un an de zile, Iohannis și Orban au distrus România. Au eșuat complet atât în gestionarea pandemiei, cât și pe plan economic. Nu au testat populația, nu au avut o comunicare onestă cu cetățenii, au sacrificat viitorul a milioane de copii prin închiderea școlilor, și-au bătut joc de producătorii români prin închiderea piețelor, au distrus firmele românești și au tratat cu indiferență atât populația activă, cât și pensionarii. Au dus România în afara Europei prin haosul total provocat de măsurile ilogice și lipsite de orice fundamentare științifică. Indiferent că le place sau nu, acesta este adevărul. Cum la fel de adevărat este faptul că și eu am greșit. Am acționat impulsiv și mânat de furia pentru modul în care acești oameni au înțeles să conducă această țară. Și eu, la fel ca milioane de români, vedem cum acești oameni sacrifică o țară întreagă pentru funcțiile și privilegiile lor. Acest lucru nu este corect. Dar asta nu justifică nicicum acea poză pe care am postat-o pe rețelele sociale. Regret profund această postare impulsivă și îmi cer scuze tuturor celor pe care i-am lezat prin acest gest, deși nu am intenționat nicio clipă acest lucru”, scrie pe Facebook Aurelian Bădulescu.

El precizează că, sub nicio formă, acțiunea sa nu a implicat partidul din care face parte.

„Îmi asum greșeala și demisionez din funcția de președinte interimar al Organizației PSD Sector 3. Rămân în continuare un social-democrat convins și voi lupta alături de toți colegii mei pentru a câștiga alegerile din 6 decembrie. Fac un apel către fiecare român, care a avut de suferit ca urmare a incompetenței și cinismului PNL , să vină la vot. Doar la urne putem să facem România bine”, conchide Bădulescu.

Fostul viceprimar general al Capitalei a postat pe Facebook o imagine trucată cu șeful statului purtând mustață de Hitler. Aurelian Bădulescu a scris că „Iohannisismul este acea doctrină de distrugere a identității naționale, ce pune bazele cedării suveranității naționale".

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Aurelian Bădulescu