x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Austria nu aceptă România în Schengen nici de data asta

Austria nu aceptă România în Schengen nici de data asta

de Redacția Jurnalul    |    10 Oct 2024   •   15:10
Austria nu aceptă România în Schengen nici de data asta
Sursa foto: Hepta

Ministrul de interne din Austria, Gerhard Karner, a declarat, joi, înaintea unei reuniuni cu omologii săi din UE, că nu a sosit încă momentul pentru admiterea deplină a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, dar există motive de „optimism prudent”.

Potrivit Antena 3 CNN, declarația oficialului austriac vine în contextul unor zvonuri că Austria ar fi pregătită să ridice veto-ul împotriva României după alegerile parlamentare care au avut loc în această țară.

„Suntem pe drumul cel bun, dar nu la capătul drumului”, a declarat Gerhard Karner, citat de Kurier.

Austria blochează, în prezent, admiterea deplină a Bulgariei şi a României, care de la sfârşitul lunii martie sunt membre ale „Air Schengen”. Controalele la frontierele aeriene şi maritime au fost, astfel, eliminate, dar nu şi cele terestre, considerate cele mai importante.

Actualul comisar UE pentru afaceri interne, suedeza Ylva Johansson, şi-a exprimat dorinţa de a asista la ridicarea controalelor la frontierele interne cu România şi Bulgaria înainte de încheierea mandatului său.

Este de aşteptat ca aceasta să-i lase locul succesorului său desemnat, actualul ministru austriac de finanţe, Magnus Brunner, în decembrie sau ianuarie, odată cu învestirea noii Comisii Europene.

„Am avut experienţe bune la frontierele aeriene şi cred că este timpul să ridicăm controalele şi la frontierele terestre”, a subliniat, joi, Johansson.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este, de asemenea, în favoarea aderării depline a României şi Bulgariei în Schengen.

Şi ministrul ungar de interne, Sándor Pintér, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia Consiliului UE, s-a exprimat în favoarea aderării României şi Bulgariei la Schengen până la sfârşitul anului. El urma să aibă, joi, şi convorbiri bilaterale cu ministrul austriac de interne, Gerhard Karner.

În plus, premierul ungar a vorbit despre aderarea la Schengen a României și Bulgariei ca fiind o prioritate a președinției ungare.

Este necesară o nouă decizie a Consiliului JAI pentru a stabili data ridicării complete a controalelor la frontierele cu România şi Bulgaria, dar o astfel de decizie nu este încă planificată pentru Consiliul JAI.

Miercuri, premierul Ciolacu spunea că România va adera deplin la Schengen până la sfârșitul anului și că este în contact cu cancelarul Nehammer.

×
Subiecte în articol: Schengen Austria veto