x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Autorul vandalizării maşinii jurnalistei Gabriela Mladin, tatăl unei candidate PPDD

Autorul vandalizării maşinii jurnalistei Gabriela Mladin, tatăl unei candidate PPDD

30 Noi 2012   •   17:17
Autorul vandalizării maşinii jurnalistei Gabriela Mladin, tatăl unei candidate PPDD

Poliţiştii de la Investigare a Fraudelor Gorj l-au depistat pe autorul distrugerii maşinii corespondentului Jurnalului Naţional din Gorj, Gabriela Mladin. Acesta se numeşte Ghiorghe Opriţoiu şi este tatăl candidatei PPDD din Gorj la Camera Deputaţilor, Niculina Mocioi. Suspectul a fost prezentat procurorilor cu propunerea de a nu părăsi localitatea şi de a se atinge de jurnalistă şi de martorii din dosar.

Probele din dosar au arătat faptul că Ghiorghe Opriţoiu, tatăl candidatei pe colegiul de deputaţi nr. 5 din Gorj a distrus maşina jurnalistei, supărat că aceasta, a prezentat faptele ficei sale, care doreşte să devină parlamentar, într-o emisiune de televiziune.
Expertiza tehnico-ştiinţifică a arătat faptul că vopseaua de pe maşina jurnalistei coincide cu cea găsită de anchetatori pe tatăl candidatei. În noaptea de 25 spre 26 noiembrie, Gabriela Mladin şi-a găsit maşina distrusă în parcarea blocului în care locuieşte. Pe ea a fost aruncată vopsea de culoare gri-violet şi anvelopele înţepate.

×
Subiecte în articol: masina vandalizata PP-DD gorj