Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că s-a fost făcut încă un pas pentru construcția autostrăzii Sibiu - Făgăraș, parte a A13, după ce, vineri, CNAIR a desemnat câștigătorul pentru proiectarea și execuția tronsonului 1, Boița- Avrig- Mârșa (DJ105G) în lungime de 14,25 km.
Constructorul turc are la dispoziție 12 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuția lucrărilor.
Valoarea contractului finanțat din Programul Transport este de 1,89 miliarde lei fără TVA.
În cadrul acestui contract, antreprenorul va trebui să construiască 6 viaducte și 17 poduri, printre care un viaduct în lungime de 911 metri, de o complexitate tehnică ridicată. Mai exact, este vorba de viaductul Nod Boița pe breteaua 3 peste DN 7, breteaua 1 și breteaua provizorie de descarcăre în DN7.
Semnarea contractului va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și după soluționarea acestora, dacă vor exista.
În acest moment sunt semnate contracte pentru proiectarea și execuția primilor 39,47 km ai autostrăzii Sibiu – Făgăraș, astfel:
- Tronsonul 3: Arpașu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ 105B), în lungime de 17,61 km
- Tronsonul 4: Sâmbăta de Sus (DJ 105B) - Municipiul Făgăraș, în lungime de 16,26 km și drum de legătură cu DN1 de 5,6 km.
În fază finală de evaluare sunt și ofertele pentru desemnarea câștigătorului contractului pentru proiectarea și execuția tronsonului 2, Avrig- Mârșa (DJ105G) - Arpașu de Jos (DN1) în lungime de 19,92 km.
Autostrada Sibiu- Făgăraș, cu o lungime de 68,04 km, este una dintre secțiunile A13 care va face legătura dintre Sibiu și Bacău în lungime de aproximativ 297 km.
(sursa: Mediafax)