x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Avansul creditelor în sectorul privat ajunge la cel mai scăztut nivel

Avansul creditelor în sectorul privat ajunge la cel mai scăztut nivel

de Ovidiu Ciutescu    |    25 Sep 2008   •   00:00
Avansul creditelor în sectorul privat ajunge la cel mai scăztut nivel

Avansul creditelor acordate sectorului privat din zona euro s-a plasat, în august, la cel mai redus nivel din ultimii trei ani. Motivul ţine de tensiunile existente pe pieţele financiare internaţionale, a anunţat, joi, Banca Centrală Europeană (BCE), informează Mediafax.

Avansul creditelor acordate sectorului privat din zona euro s-a plasat, în august, la cel mai redus nivel din ultimii trei ani. Motivul ţine de tensiunile existente pe pieţele financiare internaţionale, a anunţat, joi, Banca Centrală Europeană (BCE), informează Mediafax.

 

PROGNOZĂ. Creditele acordate sectorului privat au urcat în august cu o rată anuală de 8,8%, în scădere de la 9,4% în iulie, aceasta fiind cea mai lentă dezvoltare înregistrată din octombrie 2005. Încetinirea a fost alimentată de avansul segmentului de împrumuturi destinate companiilor, care a scăzut de la 13,1% în iulie la 12,6% în august, cea mai mică rată din ultimul an. Economişii consideră că încetinirea creşterii sectorului creditelor, combinată cu declinul ofertei de bani, reprezintă un semn negativ pentru evoluţia economică, dar ar trebui să conducă la reducerea tensiunilor inflaţioniste. Astfel, BCE va putea lua în considerare reducerea ratei dobînzii de politică monetară, pentru a susţine economia zonei euro. "Încetinirea considerabilă a împrumuturilor acordate sectorului privat sugerează că limitarea creditării ar putea începe să se intensifice, iar companiile ar putea fi afectate de reducerea disponibilităţii creditelor bancare", a declarat economistul Global Insight Howard Archer. Analiştii anticipează că BCE va menţine, săptămîna viitoare, dobînda de politică monetară la 4,25%, dar că instituţia va reduce rate cheie la începutul anului viitor în contextul în care atît inflaţia, cît şi creştere economică sunt în scădere. "Avînd în vedere faptul că problemele şi turbulenţele din sectorul financiar au majorat riscul, deja real, ca economia zonei euro să intre în recesiune, BCE se confruntă cu intensificarea presiunilor privind reducerea dobînzii cheie", a adăugat Archer. Inflaţia s-a redus de la maximul de 4% din iulie la 3,8% în august, dar se menţine cu mult peste nivelul maxim de 2% ţintit de BCE pe termen mediu. Economia zonei euro a scăzut în trimestrul al doilea cu 0,2% comparativ cu primele trei luni ale anului, pentru prima dată de cînd au început să fie analizate cele 15 economii, în 1995.

 

×
Subiecte în articol: observator