x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Avertizare: în nordul Moldovei este ceață și se poate forma ghețuș

Avertizare: în nordul Moldovei este ceață și se poate forma ghețuș

de Redacția Jurnalul    |    16 Feb 2024   •   07:33
Avertizare: în nordul Moldovei este ceață și se poate forma ghețuș

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod galben care vizează județele Suceava și Neamț. Vineri dimineață în nordul Moldovei va fi ceață și se poate forma ghețuș, avertizează specialiștii.

Potrivit avertizării, este vorba despre „ceață, care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului”.

Este vizată zona joasă a județului Suceava în care se află localitățile Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Cajvana, Vicovu de Sus, Dolhasca, Siret, Liteni, Marginea, Salcea, Dumbrăveni, Cornu Luncii, Udești, Arbore, Mălini, Șcheia, Verești, Preutești, Bosanci, Baia, Zvoriștea, Todirești, Vicovu de Jos, Păltinoasa, Frătăuții Noi, Dărmănești, Forăști, Milișăuți, Frătăuții Vechi, Fântânele, Grănicești, Râșca, Boroaia, Ipotești, Vadu Moldovei, Volovăț, Rădășeni, Horodnic de Sus, Dornești, Cacica, Dolhești, Moara, Horodniceni, Satu Mare, Adâncata, Vulturești, Bogdănești, Bilca, Mitocu Dragomirnei, Hânțești, Pătrăuți, Stroiești, Bălcăuți, Iaslovăț, Zamostea, Siminicea, Voitinel, Grămești, Pârteștii de Jos, Calafindești, Drăgoiești, Drăgușeni, Gălănești, Botoșana, Horodnic de Jos, Berchisesti, Bunești, Ilișești, Fântâna Mare, Mușenița, Comănești, Hârtop, Poieni-Solca, Șerbăuți, Ciprian Porumbescu, Burla și Bălăceana.

De asemenea este ceață în zona joasă a județului Neamţ unde se află Piatra-Neamț, Roman, Târgu Neamț, Săbăoani, Roznov, Borlești, Vânători-Neamț, Tămășeni, Piatra Șoimului, Răucești, Cordun, Horia, Doljești, Săvinești, Dumbrava Roșie, Gherăești, Zănești, Podoleni, Grumăzești, Bodești, Rediu, Trifești, Petricani, Ion Creangă, Girov, Sagna, Români, Crăcăoani, Icușești, Botești, Agapia, Bălțătești, Țibucani, Bârgăuani, Cândești, Mărgineni, Urecheni, Timișești, Brusturi, Bahna, Secuieni, Păstrăveni, Ștefan cel Mare, Costișa, Oniceni, Valea Ursului, Dulcești, Bozieni, Moldoveni, Ghindăoani, Războieni, Dragomirești, Stănița, Dochia, Tupilați, Făurei, Gâdinți, Ruginoasa, Negrești, Boghicea, Văleni, Pâncești, Dobreni, Drăgănești, Bira și Poienari.

Avertizarea cod galben este valabilă vineri, până la ora 9.00.

Infotrafic: probleme de trafic sunt vineri dimineața doar în Moldova

Autoritățile anunță că vineri dimineață se circulă în condiții normale pe majoritatea șoselelor României. Singurele probleme sunt în Moldova unde există ceață, precipitații și inundații.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, din cauza creșterii debitul râului Suceava, terasamentul podului provizoriu creat peste DN 2H s-a surpat, în localitatea Milișăuți, județul Suceava. Circulația rutieră este deviată pe rute ocolitoare.

De asemenea, ceața reduce vizibilitatea la sub 200 metri, izolat la sub 50 metri, în județele Neamț și Suceava.

În restul țării, se circulă, în general, pe un carosabil uscat, cu excepția zonei de S-E, unde izolat sunt precipitații.

„Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București – Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești și DN 1 Ploiești-Brașov, se circulă pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună și valori normale, transmite Infotrafic.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ghetus ceata suceava neamţ