x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bălăceală nocturnă

Bălăceală nocturnă

de Mara Raducanu    |    21 Iun 2007   •   00:00
Bălăceală nocturnă

"Berceni", "16 Februarie", "Cernica", "Floreasca I", "Băneasa", "Drumul Taberei", "Tineretului", "Griviţa", "Mogoşoaia", "Snagov", "Uverturii", "Tei", "Titan" sunt doar căteva dintre ştrandurile care potrivit hotărării municipalităţii ar trebui să fie deschise non- stop pe perioada caniculei.


Dar, cum trăim in Romănia, e clar că acest lucru nu se poate realiza peste noapte, deoarece aproape toate se confruntă cu lipsa instalaţiilor de nocturnă. Pănă una alta, pentru o bălăceală pe cinste opţiunea vă rămăne aceeaşi ca şi pănă acum: ştrandul Crăngaşi, singurul nocturn.


MARŢI, ORA 22:00.
Recunosc. M-a entuziasmat ideea că, incepănd de ieri-seară, ştrandurile aflate sub "tutela" primăriei vor fi deschise non-stop. Cel puţin teoretic, căci, practic, ideea pare să fie deocamdată irealizabilă! Motivul? Lipsa instalaţiilor de nocturnă din dotarea acestora. Aşa că, tot in cartierul Crăngaşi, in bazinele ştrandului Ciurel, singurul deschis şi pănă acum pe timpul nopţii. Intrarea: 5 lei pentru adulţi, 3 lei pentru adolescenţi şi, pentru micuţii insoţiţi de părinţi, gratis. Incepe bălăceala de noapte! E ceva agitaţie. Se aud răsete, chicoteli şi pe alocuri căte-o injurătură. Şezlongurile intinse, oamenii in costume de baie, spaţiile de joacă pentru copii, puţinul nisip pe care "zac" căteva sticle de bere goale te duc in primul moment cu găndul la mare. Iţi revii repede. Nu, nu eşti pe plaja de la Mamaia, dar, ţinănd cont că o zi intreagă ai suportat cu stoicism temperaturi de peste 36 de grade, e timpul să iţi iei revanşa. "Plaja" incepe să se aglomereze. Puştime multă şi fără astămpăr. Se imping in apă sau stau la o şuetă, sorbind tacticos dintr-un pahar cu bere rece. "E super marfă. Locuiesc in zonă şi aproape in fiecare seară vin cu prietenii să ne răcorim. Aşteptăm Bacul şi, cum la mare nu prea avem timp să ajungem, locul ăsta e o adevărată binecuvăntare."


DOTARE BUNICICĂ. Ştrandul dispune de cinci bazine, din care două pentru copii. In plus, există şi spaţii amenajate special pentru pasionaţii de ping-pong şi tenis de cămp. Pentru accesul pe terenurile de sport, doritorii trebuie să plătească incă cinci lei pe oră. Bucureştenii spun că merită. "De la serviciu m-am oprit direct aici. A venit şi soţul şi ne place să stăm pănă pe la două-trei dimineaţa. Locuim la etajul şapte, iar cănd deschidem uşa şi intrăm in casă deja simţim că ne sufocăm. Ziua e cam periculos cu insolaţia, dar seara e de vis aici". Apa se schimbă după fiecare seară, iar oamenii mărturisesc că, pentru banii daţi, condiţiile nu sunt deloc rele. Cei mai entuziasmaţi sunt tinerii. Adela, o adolescentă de 18 ani, a venit cu prietenii tocmai din cartierul Berceni. Ce mai contează distanţa dacă e rost de distracţie?! "Apa e curată, preţurile la răcoritoare sunt accesibile şi in plus stăm pănă la orice oră vrem." Nici micuţii nu se lasă mai prejos. In bazinele lor este zarvă mare! Chiar dacă părinţii sunt cu ochii pe ei, fac tot ce vor. Se stropesc cu apă, se dau pe tobogan şi aleargă de colo-colo pănă obosesc. "Le aducem seara special ca să le ferim de căldură. Cu greu le luăm de aici. Ar fi bine să existe mai multe astfel de ştranduri nocturne. Noi stăm cam departe, tocmai in Drumul Taberei", mărturiseşte o mămică venită cu cele două fetiţe. Incerc să-i explic că iniţiativa există, dar mai avem de aşteptat. Nu mult, atăt căt să treacă căldurile!


NEMULŢUMIRI.
Ca de obicei nu lipsesc nici nemulţumirile. "Poate ar trebui să fie mai mulţi bodyguarzi. Paza este foarte importantă, mai ales la sfărşit de săptămănă, cănd ştrandul este plin. Ne-am simţi şi noi mai in siguranţă." Pe de altă parte, cei care se ocupă de supravegherea ştrandului se plăng că oamenii lasă in urma lor un maldăr de mizerie. "Domnişoară, sunt coşuri de gunoi din metru in metru. Tot pe plajă lasă gunoaiele. Aşa ne e obiceiul. Că doar trăim in Romănia!"

×
Subiecte în articol: observator