x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O bancă austriacă din România a început să restituie bani: „a umblat în buzunarele consumatorilor”

O bancă austriacă din România a început să restituie bani: „a umblat în buzunarele consumatorilor”

de Redacția Jurnalul    |    09 Dec 2022   •   17:05
O bancă austriacă din România a început să restituie bani: „a umblat în buzunarele consumatorilor”

Banca Raiffeisen a început să restituie bani unor clienți cărora li s-au perceput sume „mai mari decât ar fi fost corect”. Decizia a fost luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Decizia a confirmat „Ordinul nr.837/20.10.2017, emis de către președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) în raport cu practici comerciale incorecte ale Raiffeisen Bank SA, menite a afecta interesele financiare ale consumatorilor, din perioada 2006-2009”. Ca urmare, banca a început returnarea sumelor stabilite prin Ordin, către consumatorii vizați.

„Nu știu în ce perioadă și dacă autoritățile române se vor putea face vreodată vinovate de vreun abuz la adresa companiilor austriece. Permanent, când unui operator economic nu îi convin vizitele reprezentanților statului roman, acuză abuzuri, fără a le putea susține în niciun fel. Iată, în schimb, așa cum și instanțele au validat, că vizita făcută de comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor a scos la iveală cu totul altceva. Vătămații par să fie cei peste 9.000 de consumatori cărora li s-au perceput mai mulți bani decât ar fi fost corect. Parcă suntem la Radio Erevan, în bancul în care nu el, ci ea și nu a dat, ci a furat. Această situație arată că operatorul economic este cel care a umblat în buzunarele consumatorilor, iar acum trebuie să le dea banii înapoi”, a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Potrivit ANPC, „până în prezent, Raiffeisen Bank SA a restituit pentru aproximativ 5.530 de clienti, cu conturi active în moneda creditului și conturi în lei, pentru plata dobânzii legale calculate, începand cu 21 noiembrie 2021, aproximativ 13.400.000 euro (respectiv 10.930.000 euro reprezentand sume provenind din calculele efectuate pentru implementarea ordinului și aproximativ 2.470.000 euro reprezentând dobânda legală).

Alți clienți urmează să-și primească banii cuveniți.

„De asemenea, pentru aproximativ 3.050 de clienti, care au sume de primit, în urma calculelor efectuate, dar care nu dețin conturi active în moneda creditului sau în lei, la Raiffeisen Bank SA, în acest moment, și care au de primit aproximativ 7.200.000 euro (respectiv 6.260.000 euro, reprezentând sume provenind din calculele efectuate pentru implementarea ordinului și aproximativ 940.000 euro reprezentând dobanda legală), rambursările încă nu au fost realizate. Aceștia sunt așteptați, la oricare dintre sediile Raiffeisen Bank pentru a indica, în scris, contul – deschis la oricare altă bancă -, în care le pot fi restituite sumele, conform Ordinului, precum și dobânda legală”, a mai anunțat ANPC.

Raiffeisen Bank va restitui consumatorilor, în total, în urma aplicării Ordinul președintelui ANPC, o sumă totată de aproximativ 21,7 milioane de euro, care cuprinde și dobânda legală aferentă, a precizat ANPC.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Banca Raiffeisen ANPC ÎCCJ