x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Băsescu fuge cu arhiva penală din Modrogan

Băsescu fuge cu arhiva penală din Modrogan

de Dan Constantin    |    Gabriela Antoniu    |    19 Iul 2014   •   15:53
Băsescu fuge cu arhiva penală din Modrogan
Sursa foto: STEPHANIE LECOCQ/EPA

Băsescu Traian a dat de ştire că şi-a luat arhiva personală din Modrogan, sediul central al PDL, că să nu cadă în mâinile lui Crin Antonescu. Deoarece nu lasă să-i scape niciun “porumbel” întâmplător, întrebarea este de ce a făcut acest anunţ într-un moment bine mediatizat, la congresul femeilor populare.


Băsescu, întâlnire oficială cu Udrea. Izaura nu este admisă la Congresul femeilor populare

Sediul din Modrogan are o istorie legată în ultimii 20 de ani de Partidul Democrat şi apoi PDL. Băsescu şi-a depozitat aici, după propria declaraţie, documente din perioada când a fost ministru al Transporturilor şi apoi primar general al Capitalei. Arhiva “acoperă” activitatea din 1991-1992 ca ministru, 1992-1996 ca deputat şi vicepreşedinte al Comisiei de industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor, 1996-2000, ministru al Transporturilor, 2000-2004, primar al Bucureştilor şi preşedinte al Partidului Democrat.
Ce documente “sensibile” trebuiau protejate de “năvălirea” liberalilor în sediul PDL? Iată o listă succintă a acestora:

1. Documentele legate de privatizarea Flotei, emise de Ministerul Transporturilor
2. Documente ale comisiei de anchetă a Parlamentului care a investigat privatizarea companiei Petromin
3. Documente ale MT privind înfiinţarea şi funcţionarea companiei mixte Petromin-Petroklav, condusă de Băsescu Traian
4. Documente privind negocierile cu Banca Mondială, conduse de Băsescu Traian, pentru aranjamentele de privatizare ale BCR, Petrom, CFR
5. Documente privind atribuirea de către Primăria Capitalei a locuinţei din str. Mihăileanu.

Cine este “stăpânul inelelor”
Anunţul lui Băsescu pare să prevină declanşarea unui scandal pentru “evacuarea” arhivei, fără a fi cercetate de proprietarii sediului – PDL. Plasarea în grija Elenei Udrea a fondului arhivistic Băsescu la sediul PMP arată cine este “stăpânul inelelor”. “Încă era o legătură a mea cu partidul, ştiam că o să o iau cândva, nu eram hotărât să o iau atât de repede, însă, aflând concesiile uriaşe şi modul în care PDL a fost pus pe tavă, am hotărât să o iau ieri (vineri – n.r.) şi o s-o mut la PMP”, a declarat Traian Băsescu. El şi-a motiva gestul, susţinând că-i e teamă că va veni Crin Antonescu în biroul respectiv. Conform unor surse din PDL, citate de mediafax.ro, este vorba despre 10-15 cutii mai mari cu documente. “Avea câteva documente. Erau 10-15 cutii mai mari cu documente. Ce conţineau nu ştiu. Probabil că nu e ceva important, pentru că altfel nu erau lăsate acolo”, au relatat sursele citate.

Acum doi ani şi-a sigilat biroul
Nu este prima dată când Băsescu, sub pretextul că se fereşte de Crin Antonescu, îşi pune documentele la adăpost. A mai făcut-o şi acum doi ani, după ce a fost suspendat din funcţie de Parlament, iar Crin Antonescu a ajuns preşedinte interimar, fiind şeful Senatului. “Biroul meu s-a sigilat, fişetul s-a sigilat, toate documentele secrete din cabinetul Preşedintelui României sunt sigilate. Preşedintele interimar foloseşte biroul de deasupra biroului preşedintelui, adică cu un birou mai sus. Nu are acces la dosarele mele, ale preşedintelui, deci alea sparte din istoria României. Acolo sunt lucruri ştiute şi neştiute public”, declara Băsescu la B1 TV. De asemenea, el a precizat, legat de sigilarea biroului său, că aceasta a fost procedura şi în 2007, la precedenta suspendare, când interimatul la Palatul Cotroceni a fost asigurat de preşedintele de atunci al Senatului, Nicolae Văcăroiu. După ce a dat publicităţii înregistrarea întâlnirii de la Cotroceni cu premierul Ponta şi ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, şeful statului a ameninţat că ar putea face publice şi alte înregistrări. În acest context, fostul şef al SRI Costin Georgescu declara pentru dcnews.ro că în camera sigilată de la Cotroceni s-ar afla casete cu înregistrări. “De exemplu, la referendum, când Traian Băsescu a fost nevoit să plece de la Cotroceni, a încuiat o cameră şi a sigilat-o, n-a intrat nimeni în ea. Nu e normal. Poate acolo se aflau aceste casete cu înregistrări. Preşedintele interimar nu putea fi împiedicat să aibă acces la aceste înregistrări, pentru că avea toate prerogativele preşedintelui”, a afirmat Costin Georgescu.

Codul lui Udrea
Elena Udrea a enunţat un cod al succesului femeilor în Partidul Mişcării Populare, aceste reguli fiind expuse la Congresul femeilor populare de la Sinaia, în următoarea ordine:

1. Să fiţi frumoase
2. Să fiţi elegante
3. Să purtaţi tocuri
4. Să aveţi în spate un bărbat puternic

Elena Udrea nu a precizat în cât timp se obţine succesul dacă sunt respectate strict cele patru reguli. Ele nu au fost scoase dintr-un manual, ci reprezintă chintesenţa gândirii politice a preşedintei partidului cinetic înfiinţat de Traian Băsescu. După congres, doritoarele de cariere politice deschid cursa pentru găsirea bărbaţilor tip “rucsac” dispuşi să stea în spatele frumoaselor elegante pe tocuri. Eliminarea criteriilor de competenţă şi moralitate din condiţiile de promovare a fost primită cu entuziasm şi cu o mare uşurare de participantele la Congresul femeilor populare, care au ales-o în fruntea organizaţiei pe Ruxandra Dragomir.

×