Potrivit Antena 3 CNN, unii bătrâni sunt nevoiţi să meargă zeci de kilometri pentru a-şi cumpăra medicamentele necesare, în timp ce alţii, mai norocoși, sunt ajutaţi de copii.
În ambele situații însă, oamenii se aprovizionează cu medicamente pentru câteva luni de zile.
Primarul comunei Balta din Mehedinți încearcă de multă vreme să îi sprijine pe localnici și a reușit să înființeze un cabinet medical.
“Venim în sprijinul lor în sensul că îi ajutăm cu transportul să poată să își procure medicamente din zonele cele mai apropiate, respectiv Baia de Aramă și Drobeta-Turnu Severin. Așteptăm investitorii în comuna noastră ”, spune Irina Zoican, primarul comunei Balta.
Bătrânii se aprovizionează pentru câteva luni cu medicamente când reușesc să ajungă la vreo farmacie, sau apelează la rude și prieteni.
“N-avem farmacie de mulți ani. Ne descurcăm cum putem. Ne ducem la Severin și ne luăm pentru 2-3 luni.”
Reprezentanții lanțurilor farmaceutice susțin că o investiție într-o asemenea comună nu este profitabilă.
“Era bine când aveam farmacie. Acum murim cu zile”, este concluzia amară a bătrânilor din Balta.
sat fara farmacie