x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Udrea - ceasu', Bercea – cucu

Udrea - ceasu', Bercea – cucu

de Dan Constantin    |    Gabriela Antoniu    |    07 Oct 2014   •   08:27
Udrea - ceasu', Bercea – cucu

Bercea Mondial a depus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș o plangere penală împotriva Elenei Udrea în care susține că, în 2009, când aceas-ta era ministrul Turismului, i-a făcut cadou un ceas de aur cu diamante. „Elenei Udrea ii plăceau foarte mult ceasurile cu diamante“, a comentat Bercea Mondial prezența sa la Parchet.
Izaura Anghel, fiica lui Bercea Mondial, susține că Elena Udrea i-a cerut tatălui său un ceas cu diamante, pe care l-a primit. Izaura Anghel nu a spus in ce context și cu ce scop a făcut Bercea Mondial acest cadou Elenei Udrea. Cert este că Bercea Mondial i-a cadorisit cu bani sau obiecte de lux pe toți cei care aveau influență și la un moment puteau juca în favoarea lui, stimulați de „micile“ atenții. Iar lista celor care au avut de-a face cu Bercea Mon- dial este lungă: Traian și Maria Băses- cu, ginerele lor, Bogdan Ionescu, zis și Sida, Mircea Băsescu, Elena Udrea, Dorin Cocoș, Theodor Stolojan. Și ar putea fi completată cu numele unor importanți lideri ai PDL, dacă luăm în calcul dezvăluirile lui Bercea Mondial de acum două săptămâni. Bercea Mondial a susținut că “saci cu euro” au ajuns în Portul Constanța și că dosarul în care este acuzat de dare de mită este făcut tocmai pentru a nu vorbi despre acest lucru: „Ăsta-i un șantaj al lui Băsescu să nu fac denunțul, sacii de euro care mergeau în port la Constanța. Mi-a astupat gura cu dosarul ăsta“.

De asemenea, Bercea Mondial a făcut trimiteri directe la președintele Traian Băsescu, la membri ai PDL, dar și la alte două persoane extrem de importante din România. Avocatul interlopului, Pavel Abraham, a declarat că Bercea Mondial il cunoștea de mai multă vreme pe ginerele lui Băsescu, iar la intalnirea de la Gara de Nord acesta ar fi fost trimis chiar de către Traian Băsescu. "A spus că s-a intalnit la Gara de Nord cu Syda incă din 2011, inainte de a fi arestat, și că in acel moment in stația respectivă au discutat și sigur că există inregistrări", a declarat Abraham.

Cadouri în funcție de influență
Coincidență, în 2009, anul cadorisirii Elenei Udrea cu ceasul de lux, Maria Băsescu primea și ea, tot de la Bercea Mondial, cu ocazia Festivalului romilor de la Costești o monedă de aur, depusă ulterior la Administrația prezidențială și evalu- ată la 280 de euro. După cum se poate observa, Bercea făcea diferențe când venea vorba despre valoarea cadourilor, în funcție de influență. Pentru Maria Băsescu, persoană fără influență asupra președintelui, o monedă de 280 de euro, iar pentru Elena Udrea, ceas de aur cu dia- mante, date fiind notorietatea și rolul acesteia in viața politică.

Este încă un episod al goanei lui Bercea Mondial de a capta bunăvoința familiei Băsescu și a apropiaților acesteia. Iar cuplul Udrea-Cocoș erau unii dintre ei. De altfel, in carnetul lui Bercea Mondial, confiscat de procurorul Eugen Iacobescu in ancheta ingropată din 2011, Dorin Cocoș i-a oferit interlopului din Slatina suma de 130 sau 150.000 de euro (notița este neclară din cauza caligrafiei lui Bercea) pentru a se retrage dintr-o licitație publică in care se făceau oferte Primăriei Slatina pentru lucrări de reabilitare și consolidare a clădirilor din centura veche a orașului.

Acum, când Dorin Cocoș este acuzat că a luat mită (8-9 milioane de euro) în dosarul Microsoft, Elena Udrea încearcă să se delimiteze de fostul ei soț. Ea a susținut că Dorin Cocoș a avut ”activitatea lui pentru care răspunde”. “Eu am făcut politică, el afaceri. Afacerile pe care soțul meu le făcea țineau de activitatea lui. Eu am făcut politică. Indiferent de numele implicate, acest dosar trebuie să meargă pe calea legală pană la capăt”, a susținut Udrea. Ea uită însă că pe vremea când era consiliera lui Băsescu la Cotroceni și soția lui Cocoș, afacerile acestuia erau la comun. Acum patru ani, presa a dat publicității mai multe stenograme din 2006 din care rezulta traficul de nfluență pe axa Udrea-Cocoș- Stolojan în dosarul ALRO. Conform acestor stenograme, Dorin Cocoș a intervenit pe lângă Theodor Stolojan, atunci consilier prezidențial pe probleme economice, să-i primească și să-i ajute pe rușii de la ALRO să cumpere energie ieftină.

Legătura cu Stolojan
Dar Theodor Stolojan nu este numai cunoștința comună a Elenei Udrea și a lui Dorin Cocoș, ci și a lui Bercea Mondial. In 2001, interlopul și l-a apropiat pe liderul de atunci al PNL, Theodor Stolojan, interesat să iși intărească baza de votanți in județul Olt. Așa a ajuns Stolojan in campania electorală din 2004 să viziteze palatul lui Bercea Mondial din Drăgănești și să se lase fotografiat alături de interlop. Theodor Stolojan a declarat astă vară la Romania TV că a mai fost contactat de Bercea Mondial, după ce a fost acasă la interlop. “Am mai vorbit la telefon, a apelat la mine pentru o afacere și i-am zis că nu pot să il susțin. Nici nu mai știu despre ce era vorba. Eram președinte al PNL la acea vreme, nu aveam altă funcție. Avea o afacere, vroia să o vandă. La vremea respectivă 2001- 2004 nici nu auzisem de el, era un lider al comunității de acolo. Nu aveam nicio informație. Noi cand mergem in campanii electorale nu cerem informații de la SRI”, a declarat Stolojan. El a negat însă că i-ar fi botezat un copil lui Bercea Mondial, și anume pe Anghel Prințișor, așa cum a relatat presa vremii.

×
Subiecte în articol: bercea mondial Elena Udrea