"Deficitul bugetar este în octombrie de 5,72%, faţă de 6,22% în aceeaşi perioadă a anului trecut. Scăderea cu 0,5% reprezintă jumătate de miliard de lei. Veniturile bugetului general au însumat 531,55 miliarde de lei în primele zece luni ale anului 2025, în creştere cu 12,3% faţă de anul anterior", a scris Ilie Bolojan, joi, într-o postare pe pagina de Facebook a Guvernului.
Premierul subliniază că autorităţile în drept reuşesc să colecteze mai mult şi pentru că reuşesc să colecteze mai bine.
"Încasările nete din TVA au crescut cu 9,2% (an/an), însumând 108,38 miliarde de lei. Creşterea a fost constantă, iar luna octombrie a marcat un vârf în valoare de 13,6 miliarde de lei", a mai arătat Bolojan.
AGERPRES



