x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bucureşti, locul 109 în topul oraşelor cu cea mai bună calitate a vieţii

Bucureşti, locul 109 în topul oraşelor cu cea mai bună calitate a vieţii

14 Mar 2019   •   11:53
Bucureşti, locul 109 în topul oraşelor cu cea mai bună calitate a vieţii

Bucureştiul se află în partea a doua a clasamentului privind oraşele care oferă cea mai bună calitate a vieţii din lume. Capitala României ocupă locul 109 din cele 231 de oraşe cuprinse în clasamentul realizat de compania de consultanţă Mercer. Viena, capitala Austriei, s-a clasat, pentru a zecea oară consecutiv, pe prima poziţie în ediţia pe 2019.

Apreciată de turişti datorită istoriei sale imperiale, palatelor somptuoase şi muzicii clasice, oraşul austriac cu 1,9 milioane de locuitori este supranumit şi „Viena Roşie” întrucât la conducerea sa s-au aflat timp îndelungat forţe politice de stânga, care au dezvoltat servicii publice accesibile şi un sistem de locuinţe sociale. Un oraş de mărime medie, în care cetăţenii se simt în siguranţă şi cu o suprafaţă relativ mare de spaţii verzi, sunt principalele caracteristici pe care Viena le are în comun cu oraşul clasat pe la doilea loc, Zurich, o metropolă mai scumpă şi un important centru financiar, precum şi cu Auckland, Munchen şi Vancouver, care împart cea de-a treia poziţie din clasament. 

Primele cinci poziţii din Indexul Calităţii Vieţii 2019 realizat de compania de consultanţă Mercer sunt aproape identice cu clasamentul de anul trecut, cu excepţia Vancouver, care a urcat de pe poziţia a cincea pe cea de-a treia. 

„Calitatea vieţii este determinată de mulţi factori, de la accesul la transport public şi nivelul de congestionare a traficului, la disponibilitatea locuinţelor şi unităţilor de învăţământ internaţionale, la viaţa culturală a oraşului”, a precizat Mercer într-un comunicat. Compania de consultanţă ia în calcul 39 de factori grupaţi în 10 categorii, printre care „mediul politic şi social” şi „timp liber”. 

Bagdad, pe ultimul loc în lume

Pe ultimele poziţii ale indexului se află aceleaşi oraşe ca anul trecut, cu Bagdad pe ultimul loc, precedat de Bangui din Republica Centrafricană şi Sanaa, capitala Yemen. Clasamentul a suferit doar câteva modificări importante faţă de ediţia precedentă, printre care Caracas, care a pierdut 29 de locuri în contextul crizei cu care se lupă Venezuela, afectată de lipsa produselor de bază. Brexitul nu a influenţat schimbări majore în clasament în ceea ce priveşte oraşele britanice. Londra este oraşul britanic situat pe cea mai înaltă poziţie, locul 41, în ciuda faptului că s-a clasat pe ultimul loc din Regatul Unit într-un index diferit referitor la siguranţa personală. 

 

×
Subiecte în articol: bucuresti calitatea vietii