Potrivit primăriei Capitalei, mai multe străzi din Bucureşti - Valea Oltului, Ilfov, Mihai Vodă şi Eforie - vor fi închise traficului rutier în vederea reabilitării, redeschiderea lor fiind programată în intervalul septembrie-noiembrie.

Strada Valea Oltului va fi închisă în perioada 25 august - 17 septembrie, între Valea Argeşului şi Prelungirea Ghencea. Până la redeschiderea străzii, poate fi folosită ca rută ocolitoare strada Râul Doamnei.
Strada Ilfov va fi închisă până pe data de 10 octombrie, între Splaiul Independenţei şi Strada Marconi. Ruta ocolitoare recomandată este: Calea Victoriei - strada Marconi - strada Mihai Vodă.
Strada Mihai Vodă va fi închisă între Calea Victoriei şi strada Ilfov, până pe 10 octombrie. Şoferii vor putea folosi ca rută ocolitoare traseul Calea Victoriei - Marconi.
Strada Eforie va fi închisă până pe data de 18 noiembrie, între Beldiman şi Domniţa Anastasia. Rutele ocolitoare pe care şoferii le vor putea folosi sunt: Mihai Vodă, Ilfov şi Domniţa Anastasia.
Citește pe Antena3.ro