Procurorii DNA Oradea l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe bulibaşa Ferdinant Stănescu, acesta fiind acuzat de trafic de influenţă după ce a primit de la denunţător o primă tranşă de 12.000 de euro din suma totală pretinsă pentru a influenţa trei magistraţi din Iaşi.
Conform unui comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES, în rechizitoriul întocmit de procurori se arată că, în zilele de 22 şi 25 noiembrie, precum şi pe 9 decembrie 2015, Ferdinant Stănescu a pretins de la o persoană (denunţător în cauză) suma totală de 30.000 de euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra a trei magistraţi din municipiul Iaşi, care aveau de soluţionat o cauză penală în care o rudă a denunţătorului fusese trimisă în judecată în stare de arest preventiv.
"În schimbul banilor pretinşi, inculpatul a afirmat că îi va determina pe magistraţi să dispună punerea în libertate a persoanei respective. Inculpatul mai susţinea că fiecare dintre cele trei persoane ('doi procurori şi un judecător') urma să primească iniţial suma de 5.000 de euro, iar, după punerea în libertate a rudei denunţătorului, încă 5.000 de euro/persoană", se menţionează în comunicatul DNA.
Pe 9 decembrie, în parcarea unui hotel din localitatea Băile Felix, Ferdinant Stănescu a primit de la denunţător o primă tranşă de 12.000 de euro din suma pretinsă, moment în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, cu propunere de a se menţine arestarea preventivă.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate asigurat de Serviciul Român de Informaţii.