x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cadastrul Deltei, suspendat de instanţă

Cadastrul Deltei, suspendat de instanţă

de Alexandru Nastase    |    21 Iun 2008   •   00:00
Cadastrul Deltei, suspendat de instanţă

Instanţa de judecată a suspendat pînă la judecarea de fond o licitaţie de trei milioane de euro pentru realizarea cadastrului Rezervaţiei Biosferiei Delta Dunării. Licitaţia fusese cîştigată de firma unui lider UDMR Miercurea-Ciuc, iar acesta subînchiriase lucrările unei firme ucrainene.



Instanţa de judecată a suspendat pînă la judecarea de fond o licitaţie de trei milioane de euro pentru realizarea cadastrului Rezervaţiei Biosferiei Delta Dunării. Licitaţia fusese cîştigată de firma unui lider UDMR Miercurea-Ciuc, iar acesta subînchiriase lucrările unei firme ucrainene.

DUBIOS. În prima jumătate a acestui an, Jurnalul Naţional v-a prezentat în exclusivitate un caz dubios de licitaţie în Delta Dunării. Este vorba despre atribuirea lucrării de cadastrare şi intabulare a suprafeţei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Organizată de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, licitaţia valora trei milioane de euro, bani alocaţi de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile de la bugetul de stat. Licitaţia a fost cîştigată de firma Topo Service, aparţinînd liderului local UDMR Miercurea-Ciuc, Iozsef Botond Rakossy. Imediat după desemnarea cîştigătorului au apărut informaţii care indicau că licitaţia nu s-a desfăşurat corect. Astfel, firma cîştigătoare nu respectase toate procedurile din caietul de sarcini. Mai mult decît atît, Rakossy era în acel moment angajat al Registrului Naţional de Cadastru, fiind în imposibilitatea legală de a se înscrie la o astfel de licitaţie.

Ca tabloul să fie complet, după cîştigarea licitaţiei, maghiarul a subcontractat o parte din lucrări unui concern ucrainean. Practic, deşi România se află în litigiu cu Ucraina pentru mai multe probleme (Canalul Bîstroe, Insula Şerpilor şi delimitarea platoului continental), o firmă din Ucraina urma să realizeze cadastrarea unor terenuri strategice pentru România, unele dintre ele incluse chiar în patrimonial mondial UNESCO.

Licitaţia a fost contestată la Curtea de Apel Constanţa, invocîndu-se motivele prezentate mai sus. Instanţa s-a pronunţat ieri, hotărînd suspendarea licitaţiei şi a efectelor produse de aceasta pînă la judecarea pe fond a cauzei. Este încă o "lovitură" pe care actuala conducere a Deltei Dunării (guvernator Paul Cononov şi  director executiv Grigore Baboianu) o primeşte. Practic, o serie interminabilă de decizii ale celor doi a fost anulată de instanţă în ultimii trei ani, de cînd cei doi fac echipă la conducerea Deltei. Mai trebuie menţionat că, la instanţa constănţeană, ARBDD nu a fost reprezentată de nimeni. Deşi numără mai mulţi membri, Departamentul Juridic al instituţiei nu s-a prezentat la numeroase procese importante pentru Delta Dunării, preferînd să facă doar nişte întîmpinări scrise, care au fost mai mereu respinse de instanţe. În schimb, atunci cînd nu era în joc domeniul public de interes naţional, ARBDD a fost reprezentată de firma bucureşteană de avocatură Boştină şi Asociaţii. Evident, cazurile nu aveau o importanţă la fel de mare.

DURATĂ NEDETERMINATĂ.
Hotărîrea Curţii de Apel Constanţa amînă încă o dată rezolvarea problemei cadastrării Deltei Dunării. Toată licitaţia va fi anulată, după judecarea pe fond, este foarte posibil ca şi Parchetul sau DNA-ul să investigheze acest caz.

×
Subiecte în articol: verde! dunării delta dunării