x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Camelia Șucu, audiată la DNA

Camelia Șucu, audiată la DNA

27 Sep 2013   •   19:53
Camelia Șucu, audiată la DNA

Femeia de afaceri Camelia Şucu a dat declaraţii la Direcţia Naţională Anticorupţie într-un dosar în care anchetatorii fac cercetări privind înşelăciuni cu terenuri, ea fiind una dintre păgubite, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.

Şucu a fost chemată pentru a lămuri anchetatorii în legătură cu achiziţionarea unui teren pe care dorea să o facă în 2008, potrivit surselor citate.

Mai precis, acum cinci ani, ea dorea să cumpere un teren pentru care a întocmit un antecontract de vânzare-cumpărare şi a plătit câteva mii de euro, au mai spus aceleaşi surse.

În cele din urmă, însă, Camelia Şucu nu a mai cumpărat terenul şi a pierdut banii daţi odată cu antecontractul, motivul pentru care tranzacţia nu a mai fost făcută fiind acela că persoana care vindea proprietatea nu ar fi fost deţinătoarea de drept a acestuia.

In acest dosar, au mai arătat sursele citate, sunt cercetate mai multe persoane care s-ar face vinovate de înşelăciune cu terenuri.

Sursele citate menționează că Şucu le-a arătat anchetatorilor DNA că nu îşi aminteşte exact suma de bani plătită la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare.


 

×