„Dacă facem o treabă, o facem până la capăt. Așa, o facem cu jumătate de măsură - lasă, că noi suntem parlamentari, lasă, că noi suntem secretari de stat, primari, că noi lucrăm la BNR, la ANCOM, la Academia Română, la ANRE și noi suntem speciali. Deci ce am făcut ieri cu tăierea pensiilor speciale nu terminăm azi”, spune liderul AUR, George Simion.
Deputatul Tudor Polak afirmă că PNL a inițiat acest proiect în urmă cu doi ani.
„Are câteva excepții, care sunt cauzate datorită unor probleme punctuale, unele constituționale. Acest proiect a ajuns azi la vot. Mă bucur că măcar azi, 28 iunie 2023, în a 13 zi de mandat a unui nou premier, după nenumărate întârzieri pe anumite reforme care au survenit din partea Ministerului Muncii, vom ajunge să dezbate acest proiect deosebit de important”, declară Tudor Polak, PNL.
Deputatul PSD Adrian Solomon, spune că în cazul BNR că amendamentul se referă la neaplicarea până la finalizarea acestui mandat.
Legea a fost aprobată cu 215 voturi „pentru”, trei „împotrivă” și 49 abțineri.
„La BNR... acolo nu e vina noastră că am trimis noi, Parlamentul, oameni care sunt la pensie. Mandatul este în curs. Amendamentul vorbește de neaplicarea până la finalizarea acestui mandat. Restul ANRE, ANCOM nu intră sub incidența amendamentului, pentru că nu au pensionari în funcție de conducere”, menționează Solomon.
„Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea posibilităţii, pentru persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în cadrul autorităţilor si instituţiilor publice centrale şi locale, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, de a opta între continuarea activităţii, după împlinirea vârstei de pensionare, cu acordul angajatorului, şi încetarea raportului de muncă sau a raportului de serviciu”, potrivit raportului Comisiei de Muncă din camera Deputaților.
Potrivit amendamentelor admise, sunt exceptate de la interdicție persoanele alese în funcţii de autoritate sau demnitate publică, precum şi celor pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie, profesorii, persoanele angajate să aibă grijă de bătrâni, medicii și asistenții, preoții și artiștii, membrii Academiei Române și cei care lucrează în autorități autonome, cum ar fi BNR, ANRE, ASF și ANCOM.
Camera Deputaților a fost for decizional.
(sursa: Mediafax)