Aceasta este deviza campaniei rutiere organizată de Inspectoratul General al Poliţiei Romăne.
Astfel, in fiecare lună, la nivelul intregii ţări vor fi organizate acţiuni tematice de prevenire a accidentelor grave de circulaţie şi de combatere a incălcării normelor rutiere. Luna aceasta a fost dedicată in intregime problemelor inregistrate la capitolul viteză, incercăndu-se o educare a conducătorilor auto in acest sens. Pentru luna septembrie tematica abordată vor fi "Pietonii", luna octombrie se va discuta pe o temă destul de controversată şi anume "Consumul de alcool", iar luna noiembrie va culmina cu discuţiile despre "Transportul de persoane şi mărfuri".
SCOP. Pentru fiecare acţiune tematică se va acţiona pe trei paliere: prevenire şi educaţie rutieră, amenajări rutiere destinate creşterii siguranţei circulaţiei şi impunerea legii. Coordonatorii acţiunilor vor fi, la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Romăne, Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii şi Direcţia Poliţiei Rutiere, iar la nivelul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene compartimentele de analiză şi prevenire a criminalităţii şi serviciile de poliţie rutieră. "Campania noastră are in primul rănd un scop constructiv. Temele rutiere pe care le-am ales pentru discuţii nu au fost in nici un caz selectate la intămplare. Pentru ca lucrurile să meargă bine in domeniul rutier este nevoie in primul rănd de schimbarea mentalităţii, atăt a conducătorilor auto, căt şi a pietonilor", ne-a declarat chestor de Poliţie Gheorghe Popa, adjunct al Inspectoratului General.