Preasfinţitul Părinte Episcop Ciprian Câmpineanul şi prof. ing. Nicole Noica au prezentat ieri la Palatul Patriarhal macheta ilustrativă a Catedralei Mântuirii Neamului, conform temei de proiectare.
S-a dat undă verde ofertării propuse de cele zece firme care s-au prezentat la concursul de proiectare, urmând ca în perioada următoare să aibă loc o serie întreagă de întâlniri între aceştia şi membrii comisiei pentru Catedrala viitoare a Patriarhiei. "Urmează ca până la 30 mai să fie întocmite studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic pentru autorizare. Atunci, proiectele vor fi analizate de comisia de jurizare şi se va alege echipa câşti-gătoare.
Echipa de proiectare va fi compusă din mai mulţi arhitecţi, ingineri de rezistenţă şi de instalaţii, economişti. După aceasta, în maximum 45 de zile, se va obţine autorizaţia de construcţie, iar la 15 august 2010 va avea loc licitaţia pentru execuţia lucrărilor", a spus ing. Nicolae Noica, membru în comisia pentru Catedrală a Patriarhiei.
Dimensiunile noii catedrale vor fi: 120 m lungime, 70 m lăţime, 120 m înălţime, iar în interiorul catedralei vor putea participa 5.000 de persoane, ca suprafaţă fiind de 10 ori mai mică decât clădirea Parlamentului. Costurile de execuţie se estimează că vor fi între 160 şi 170 milioane euro pentru faza "la roşu", urmând să fie eşalonate pe trei ani (2010-2013).
Se doreşte ca sfinţirea Catedralei să aibă loc în 2015. În două săptămâni se va crea un site special www.catedralaneamului.ro unde vor fi postate informaţii la zi despre acest proiect.
Citește pe Antena3.ro