x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CAZUL RĂUŢĂ / Pedeapsa cu moartea, în 2009

CAZUL RĂUŢĂ / Pedeapsa cu moartea, în 2009

de Miruna Pasa Petru    |    31 Ian 2009   •   00:00

Fostul ofiţer al Direcţiei Externe de Informaţii Constantin Răuţă este lăsat şi în 2009 cu pedeapsa capitală primită în 1974, pentru dezertare şi trădare.



Instanţa supremă a respins ieri calea extraordinară de atac prin care Răuţă (foto) solicitase schimbarea condamnării sale la moarte dispusă acum 35 de ani de Tribunalul Militar Bucureşti. Fostul ofiţer DIE rămâne astfel singurul român în viaţă pe numele căruia mai figurează pedeapsa capitală şi la 19 ani de la abolirea ei, susţine avocatul lui Răuţă, Cătălin Dancu. Apărătorul ne-a declarat ieri că va sesiza în cel mai scurt timp Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi a susţinut că este inadmisibilă menţinerea unei condamnări la moarte dată de regimul comunist pe motive politice. Avocatul a amintit şi de reabilitarea unui alt celebru fugar, Ion Mihai Pacepa, aflat în aceeaşi situaţie cu Răuţă. "Să înţelegem că instanţa supremă lucrează cu două măsuri diferite? Sunt cazuri identice. Amândoi au avut aceleaşi acuzaţii, amândoi au fost judecaţi formal, cu încălcarea dreptului la apărare. Este evident în ambele cazuri caracterul politic al condamnărilor. Cu toate acestea, în primul caz totul este readus la normal, iar în cazul Răuţă se consideră că nu au apărut împrejurări noi", a susţinut Cătălin Dancu.

Constantin Răuţă era încadrat în 1973 la UM 0920 Bucureşti – DIE, din Ministerul de Interne (MI). La 24 noiembrie, acesta a primit misiunea de a transporta valiza diplomatică în SUA. Pe aeroportul din New York, Răuţă a cerut azil politic. El a predat şi valiza diplomatică în care se aflau date şi documente cu caracter "secret de stat" ce se refereau la "munca operativă a organelor de Securitate, la aparatura tehnică şi de specialitate folosită de MI pentru apărarea secretului de stat, prevenirea scurgerii de informaţii şi depistarea urmelor lăsate de persoanele interesate în pătrunderea la asemenea documente", se arată în documentele depuse la dosar. Demersurile lui Răuţă au început la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti. Cererea acestuia de anulare a pedepsei capitale, a degradării militare şi a confiscării tuturor bunurilor a fost respinsă în ianuarie 2008. Magistraţii au considerat că nu au apărut elemente noi care să justifice modificarea condamnării, aşa cum cere legea.

×
Subiecte în articol: observator rauta