x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce amenzi plătesc românii care nu poartă mască de protecție în spațiile închise

Ce amenzi plătesc românii care nu poartă mască de protecție în spațiile închise

16 Mai 2020   •   17:35
Ce amenzi plătesc românii care nu poartă mască de protecție în spațiile închise

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) avertizează că persoanele care nu poartă mască de protecție în spaţiile închise pot fi sancţionate cu amendă între 500 şi 2.500 de lei.

"Persoanele care nu respectă obligaţia de a purta mască în spaţiile menţionate pot fi sancţionate contravenţional în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în Monitorul Oficial nr. 396 din 15 mai 2020) raportat la art. 65 lit. h, respectiv 'nerespectarea de către persoane fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii' se sancţionează cu amendă între 500 de lei şi 2.500 de lei", transmite GCS.

Purtarea măştii care acoperă nasul şi gura este obligatorie în spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă şi în alte spaţii închise, potrivit anexei "Măsuri de prevenire şi control a infecţiilor aplicabile pe durata stării de alertă", ataşată Hotărârii nr. 24 a CNSU.

GCS precizează că scopul autorităților este de a limita răspândirea virusului Covid-19, și nu de a sancționa cetățenii.

"Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în Monitorul Oficial nr. 396 din 15 mai 2020) defineşte la Capitolul III 'Răspunderi şi sancţiuni', art. 64 - 70 contravenţiile şi cuantumul amenzilor pentru nerespectarea actului normativ. De asemenea, poliţiştii aplică legislaţia în vigoare. Scopul autorităţilor nu este de a sancţiona cetăţenii, ci de a limita răspândirea virusului COVID-19. În contextul trecerii la starea de alertă, poliţiştii vor acţiona în principal pentru îndrumarea cetăţenilor cu privire la noile reguli", arată GCS. 

×
Subiecte în articol: gcs masca de protectie sanctiuni