x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce au prognozat băncile internaţionale pentru economia României

Ce au prognozat băncile internaţionale pentru economia României

28 Aug 2021   •   20:30
Ce au prognozat băncile internaţionale pentru economia României

Ministerul Finanţelor se aşteaptă la o contribuţie economică pozitivă și din partea celor mai afectate sectoare de criza pandemică, cum sunt serviciile şi industria. În primul trimestru, economia României a crescut cu 2,8%, iar în cel de al doilea trimestru INS a confirmat o creştere de 13%.

„Aşteptările noastre sunt de revenire puternică a economiei. De altfel România este una dintre ţările care recuperează cel mai bine din zona Europei Centrale şi de Est după rezultatul înregistrat în primul trimestru al acestui an, un plus 2,8 la sută în termeni trimestrial. Banca Naţională vorbea săptămâna trecută de două cifre de creştere pentru trimestrul al doilea al acestui an. Aşteptările sunt ca ariile de servicii şi de industrie să recupereze destul de puternic având în vedere perioada de lockdown şi în acelaşi timp ne aşteptăm ca toate ariile de fapt să aibă o contribuţie pozitivă. O contribuţie pozitivă ne aşteptam să fie şi din partea agriculturii de altfel” a spus Florin Andrei, secretar de stat, Ministerul de Finanţe, la ZF Live.

Una dintre cele mai pozitive prognoze economice pentru România, a venit din partea JP Morgan, una dintre cele mai puternice bănci din SUA. Banca americană se aşteaptă la o creştere de 8,4% în 2021. Comisia Europeană şi FMI au venit cu scenarii ceva mai moderate, cu creşteri cuprinse între 7 şi 7,4% pentru PIB-ul României.

„Ministerul de Finanţe are o prognoza de la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză. Nu avem neapărat o prognoză trimestrială, dar dacă putem să vorbim în termeni anuali anul acesta avem o creştere economică de 7 la sută pentru 2021. De altfel este o creştere cumva moderată faţă de celelalte cifre pe care le aveam de la instituţiile internaţionale, spre exemplu Comisia Europeană are 7,4 la sută, Fondul Monetar 7 la sută, iar dacă vrem să dăm un pic de culoare, una dintre băncile internaţionale JP Morgan a dat chiar 8,4 la sută pentru pentru aceast an. Cert este că economia recuperează după valul pandemic după problemele anemice pe care le am avut şi asta se vede în toate ariile în special în servicii cum spuneam mai devreme după ridicarea restricţiilor acum”, a mai spus Florin Andrei la ZF Live.

(sursa: Mediafax)

×