x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciolacu, despre digitalizare: „Nu mai există stat unde te duci la licitație cu un portbagaj de hârtii!”

Ciolacu, despre digitalizare: „Nu mai există stat unde te duci la licitație cu un portbagaj de hârtii!”

de Redacția Jurnalul    |    16 Iul 2024   •   12:15
Ciolacu, despre digitalizare: „Nu mai există stat unde te duci la licitație cu un portbagaj de hârtii!”
Sursa foto: Marcel Ciolacu

Fiecare primărie are alt soft, fiecare minister are alt soft și nimic nu este integrat, spune premierul Marcel Ciolacu, marți, la evenimentul de lansare a celei de-a 22-a ediții a lucrării „Carta Albă a IMM-urilor din România”. El adaugă că e nevoie ca statul să fie modernizat.

„Cu tot deranjul și chiar dacă este un an electoral, nu puteam să ne mai uităm în continuare la Ministerul de Finanțe cum continuă acele controale aleatorii sau cum vin în calculator, o dată la 5 ani – e ceva empiric, ceva ce nu se mai face niciunde în lume. Există soft-uri de risc care îți analizează cifrele, nu trebuie să pleci cu borseta sau gentuța pe la agenții economici aleatoriu, cum îți dă un calculator, fiindcă nu are rost să îl deranjezi. Trebuie să te duci după o analiză de risc făcută de Inteligența Arrtificială, așa cum se face în toată lumea. Nu trebuie să avem tone de hârtii și rapoarte pe care apoi și cei de la ANAF, și Ministereul Finanțelor, și dumneavoastră să le întocmim după nu știu ce controale”, spune premierul Marcel Ciolacu.

Acesta le-a spus antreprenorilor că știe cât de mult au deranjat toate modificările făcute de ministrul Marcel Boloș, toate programele, toate implementările, însă este de părere că era nevoie ca sistemul să fie modernizat.

„Oameni buni, statul român nu avea nicio informație. Statul român lua decizii (...) după ureche. În acest moment, într-un parteneriat cu dumneavoastră, (...) ați văzut că eu unul nu sunt obtuz și am intervenit și am făcut moddificările necesare. Era normal să caut companiile cele mai importante la nivel mondial din aceste sectoare: Microsoft, Google, Oracle, care în acest moment au venit și se implică în digitalizarea și modernizarea sistemului public, fiindcă am constatat cu toții că avem cei mai buni IT-iști din Europa pe teritoriul României se fac cele mai bune soft-uri și module, dar sistemul public era la o digitalizare de 5%. Mai mult, fiecare primărie avea alt soft, fiecare minister are alt soft, nimic nu e integrat. Nu mai există licitații în Europa, într-un stat modern, în care te duci cu un portbagaj de cutii, în care tee duci cu copii de pe diplomele profesionale. Le duci pe un stick iar în jumătate de oră inteligența artificială îți dă răspuns la o licitație și de miliarde de euro. Spre aceste lucruri trebuie să tindem dar nu ami avem mult timp. Trebuie să împingem lucrurile astfel încât să nu pierdem momentele cele mai importante ale României, care vor fi următorii 4-5 ani. Dacă România nu va avea un dialog cu dvs., cu sindicatele, dacă România în continuare va găsi scuze să nu facă reforme în sistemul public, sistemul public are nevoie de reforme și nu am nicio reținere să o spun chiar dacă suntem într-un fel de precampanie electorală”, a mai spus Ciolacu.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu digitalizare