x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciolacu: „Am o jenă de a mai vorbi încă o dată despre spitalele regionale”

Ciolacu: „Am o jenă de a mai vorbi încă o dată despre spitalele regionale”

de Redacția Jurnalul    |    28 Feb 2024   •   13:15
Ciolacu: „Am o jenă de a mai vorbi încă o dată despre spitalele regionale”
Sursa foto: Hepta

„Am o jenă de a mai vorbi încă o dată despre spitalele regionale”, a spus miercuri, la semnarea contractelor pentru primele două spitale regionale, premierul Marcel Ciolacu.

„Când e vorba de construcții de infrastructură mai ales în sănătate e un moment de mândrie. O spun fără nicio reținere, ca și prim-ministru e normal să fiu mândru, dar parcă am o jenă de a mai vorbi încă o dată despre spitalele regionale. De 15 ani toți politicienii din România, toate Guvernele, toți miniștrii sănătății au vorbit și și-au pus în oferta electorală cele trei săpitale regionale, de la Iași, Cluj și Craiova. Parcă este un moment când îi văd și pe reprezentanții constructorilor, e un moment care pare un pic ireal”, a declarat Ciolacu.

Acesta a spus că săptămâna viitoare vor fi încheiate procedurile și pentru Spitalul regional de la Craiova.

„Au parcurs toate procedurile, cred că ați avut și contestații, nu știu, ar fi fost culmea în România să nu existe contestații, și în sfârșit am semnat construcția la două spitale regionale, la cel de la Cluj și la cel de la Iași. Urmează, din câte am înțeles, săptămâna viitoare să se închidă procedurile și la Spitalul regional de la Craiova”, a arătat premierul.

Acesta spune că investiția în spitalele de la Cluj și Iași se ridică la aproape 7 miliarde de lei, aproximativ 1,5 miliarde de euro, bani prinși în PNRR,dar atrage atenția că timpul de implementare este scurt: „Avem termen de implementare la PNRR până în anul 2026”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu spitale regionale