x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Clotilde Armand anunță în miez de noapte semnarea unui contract de salubrizare în sistem de urgență

Clotilde Armand anunță în miez de noapte semnarea unui contract de salubrizare în sistem de urgență

03 Aug 2021   •   08:20
Clotilde Armand anunță în miez de noapte semnarea unui contract de salubrizare în sistem de urgență

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat, luni noaptea, că a semnat contractul de salubrizare pentru perioada stării de alertă, „după mai multe obstacole și bătălii”.

„După mai multe obstacole și bătălii, am reușit în urmă cu câteva minute să semnez contractul de salubrizare pentru perioada stării de alertă cu firma RER Ecologic Service București Rebu SA. Dacă vrem cu adevărat să facem reformă în România, trebuie să renunțăm la contractele păguboase și să găsim parteneri onești”, spune, pe Facebook, Clotilde Armand.

Primarul Sectorului 1 spune, despre contractul cu Romprest că a fost „un contract unde mult mai importante au fost interese private decât cele ale cetățenilor din Sectorul 1”.

„Altă explicație nu există pentru ședința de îndată din 8.06.2012 în care s-a aprobat o creștere ilegală a tarifelor cu 50%, la doar patru ani de la semnarea contractului și care a generat un prejudiciu pentru cetățeni de peste 117 milioane de lei. Altfel nu se explică votul pe repede înainte din aprilie 2019, care aproba o altă creștere de tarife, vot reluat câteva luni mai târziu pentru că a apărut o eroare materială (!!!) și Romprest avea nevoie de tarife mai mari”, potrivit lui Armand.

Aceasta acuză că la nici trei săptămâni din momentul depunerii jurământului ca primar, Romprest a decis să lase gunoaiele în stradă ca să o forțeze să aprobe plata unor facturi „nejustificate”.

Operatorul de salubritate este același care lucrează și în Oradea, potrivit edilului.

„Diferența de preț dintre tarifele Romprest, în baza unui contract pe 25 de ani, și cele RER, pe perioada stării de alertă, este de 5 milioane de lei pe lună sau 60 de milioane de lei pe an. Bani pe care putem să-i investim în școli, spitale, în parcuri, în spații verzi, străzi, monumente istorice, în viitorul nostru și al copiilor noștri”, mai spune Clotilde Armand.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Clotilde Armand