x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Atenție, șoferi! CNAIR avertizează asupra unui fenomen meteo extrem de periculos. Recomandări pentru șoferi

Atenție, șoferi! CNAIR avertizează asupra unui fenomen meteo extrem de periculos. Recomandări pentru șoferi

de Redacția Jurnalul    |    02 Ian 2026   •   19:15
Atenție, șoferi! CNAIR avertizează asupra unui fenomen meteo extrem de periculos. Recomandări pentru șoferi
Sursa foto: Hepta

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) avertizează că vineri, în mai multe zone din Oltenia se va manifesta fenomenul de freezing rain (ploaie înghețată), unul dintre cele mai periculoase pentru trafic, din cauza formării unui strat de gheață invizibil pe carosabil.

Potrivit CNAIR, ploaia îngheață instantaneu la contactul cu suprafața rece a drumului, transformând carosabilul într-o „oglindă”, cu aderență aproape inexistentă.

În aceste condiții, distanța de frânare crește semnificativ, iar riscul de derapaje și accidente este ridicat, chiar și la viteze reduse.

Autoritățile recomandă șoferilor să reducă viteza la minimum, să păstreze o distanță mare față de celelalte vehicule, să evite frânările și manevrele bruște, să folosească frâna de motor și să evite deplasările neesențiale.

Atenție sporită este necesară pe poduri, pasaje, viaducte și în zonele umbrite.

CNAIR precizează că drumarii intervin permanent cu utilaje și material antiderapant, însă, în cazul ploii înghețate, efectul este temporar.

„ Acest fenomen nu permite acționare preventivă – gheața se depune peste materialul antiderapant, formând un pod de gheață.

Dacă sunteți surprinși în trafic, opriți în siguranță în afara părții carosabile și așteptați intervenția utilajelor”, transmit reprezentanții CNAIR.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: CNAIR ploaie inghetata