CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi că joi, 4 iulie, între orele 00.00 - 2.00, urmare a unor lucrări de update ale echipamentelor de comunicații din centrul de date, emiterea rovinietelor și peajelor prin SIEGMCR poate fi îngreunată sau întreruptă pentru perioade scurte de timp.
În aceste condiții, traficul vehiculelor prin punctele de trecere a frontierei în acest interval de timp poate fi îngreunat.
Rovinieta poate fi cumpărată în avans, cu până la 30 de zile înainte de data de început a valabilității, iar peajul poate fi achitat până cel târziu la ora 24.00 a următoarei zile în care a fost efectuată trecerea.
(sursa: Mediafax)