x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Crește gradul de colectare a deșeurilor reciclabile. Comercianții, obligați să se înregistreze

Crește gradul de colectare a deșeurilor reciclabile. Comercianții, obligați să se înregistreze

de Redacția Jurnalul    |    28 Dec 2022   •   16:01
Crește gradul de colectare a deșeurilor reciclabile. Comercianții, obligați să se înregistreze

Începe înregistrarea obligatorie a comercianților în platforma Sistemului de Garanție-Returnare, informează Ministerul Mediului. Neînregistrarea se pedepsește cu amendă de la 20.000 la 40.000 lei.

Toți comercianții din România care pun în vânzare produse din categoriile apă îmbuteliată, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin sau alte băuturi spirtoase, în ambalaje de unică folosință din plastic, sticlă sau metal, cu volume între 0,1 litri și 3 litri inclusiv au o serie de obligații legale în raport cu Sistemul de Garanţie-Returnare, care va deveni funcțional în România începând cu 30 noiembrie 2023.

Aceste responsabilităţi sunt stabilite prin Hotărârea de Guvern nr. 1074/2021 și includ, printre altele, obligația comercianților de a organiza puncte de returnare a acestor ambalaje în cadrul magazinelor.

„Înregistrarea în baza de date a SGR se face pe site-ul www.returosgr.ro și se încheie pe 28 februarie 2023. Conform HG 1074/2021, neînregistrarea în baza de date gestionată de către administratorul SGR se sancționează cu amendă de la 20.000 la 40.000 lei”, adaugă sursa citată.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: colectare deşeuri