Fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, a organizat ieri la Lupeni un miting în memoria minerilor ucişi în revoltele din 1929.
Alături de "Luceafărul huilei", la eveniment au participat membrii Ligii care-i poartă numele şi mineri din Valea Jiului. Comemorarea a fost organizată exact când minerii sărbătoreau ziua lor. Miron Cozma i-a criticat pe actualii lideri de sindicat care, în opinia sa, nu mai fac de mult muncă sindicală: "Constat cu stupoare că în continuare se pierd drepturi ale minerilor. Am să vă dau un exemplu personal, şi vinovaţi pentru pierderea drepturilor nu sunt decât liderii de sindicat, care nu fac ceea ce trebuie să facă, ceea ce făceam eu pe vremuri. Până la urmă, legea şi Constituţia dau voie şi la grevă, şi la marşuri, şi la mitinguri şi aşa mai departe, deci, şi acestea sunt nişte acţiuni în forţă, dar acţiuni prin care oamenii să câştige, nu acele în interes personal. Eu, Miron Cozma, pe cartea de muncă la această oră am 53 de ani lucraţi. Nu o să vă vină să credeţi, culmea ironiei, am 55 de ani vârstă, dar, pentru că am 20 de ani 3 luni şi 18 zile lucraţi efectiv în subteran şi încă 13 ani de suprafaţă, sunt consideraţi pe cartea de muncă 53 de ani. Or, la 53 de ani, eu am o pensie de 30 de milioane, din care iau 25 de milioane. Şi, acum, surpriză, anchetatorul meu, procurorul militar Dan Voinea, are 182 de milioane pensie", a explicat Cozma.
DE CE SĂ NU CANDIDEZE COZMA?
Pentru marşul de la Lupeni, minerii s-au îmbrăcat în salopete, cu lămpaşele de gât, în timp ce Miron Cozma şi-a îmbrăcat haine de doliu. În 1929, intervenţia jandarmilor pentru a opri protestele minereşti s-a soldat cu circa 20 de morţi şi 50 de răniţi.
Tot la Lupeni, Miron Cozma a reamintit că doreşte să candideze la preşedinţia ţării. "În condiţiile în care mi se va permite, sigur voi candida.
Şi voi candida numai pentru a atrage oprobriul public, dacă nu mi se va permite, pentru că nimeni nu are dreptul să limiteze anumite libertăţi şi drepturi cetăţeneşti".
Citește pe Antena3.ro